Sub povara crucii
Trudit se`ndoaie trupu-mi și se frânge
Pe lutul ce`n adâncul lui mă cheamă;
Amar de lungă-i calea fără seamă
Și curg în urmă-mi picurii de sânge!
Grea este crucea-mi de pe umăr, Mamă,
Și plâng și eu cu cerul care plânge.
Sudoarea`n brazda frunții mi se strânge,
Din gloată, nu-mi dă nimeni o năframă!
În lung de drum, curma-voiu suferința
Ți`ncredințez întreagă-acum ființa,
Că`n Tine mi-i nădejdea, bun Părinte!
Trudiți-mi pași, mă mână tot`nainte,
Și Mamă, `n tot acest convoiu, aicea,
Nu-i nimeni, care-ar vrea să-mi ducă crucea!
De profundis
Cântă clopotele! Cântă
Imn de`nmormântare!
Sufletul mi-l tot frământă,
Clopotele care cântă
Imn de`nmormântare!
Au pornit spre soare-apune
Dorurile mele…
Jiul jalea`ntragă`și spune,
Clipocind între pășune,
Strâns între vâlcele.
Moare gândul meu de bine…
Clopotele cântă;
Cine știe pentru cine!
Pentru altul…pentru mine…
Clopotele cântă!
Noaptea patimilor pe front – 1917 –
În noaptea asta ura priveghează
Și necurate duhuri loc își cată
În mine! Mântuiește-mă o, Tată,
De gândul care-aleargă ca`ntr`oază.
În sufletu-mi!…Părinte bun, odată
Ai mai trimis – izbăvitoare rază –
Pe lumea care azi din nou cutează
Să pângărească jertfa ne`ntinată.
A dulcelui Tău fiu! Trimite iară…
Să se`nspăimânte viermele din tină,
Murdarul vierme-om schimbat în fiară!
În noaptea`n care fiul Tău suspină
Pe cruce, `ntre tâlhari fă să`nceteze
Crucificarea vieții`ntre ereze!!
Atacul
Când glasul de-aramă răsună,
Din șanțuri tot lanțul de oaste s`asvârlă;
S`aprinde văzduhul, și fierbe și urlă,
Și scapără bomba și tună.
Rețelele scântee`n cer;
Și dealul din față, drept peptul își crapă,
Pământul prea strâmt-e într`însul să`ncapă
Toți morții!…Urgie-i și vaer!
Un „ura” puternic răsună,
Un „ura” ce`n creștet de dealuri se frânge,
E sufletul nostru ce valul își strânge
Și`l schimbă`n turbată furtună.
Cuprinsă e firea de ură…
Și omul e fiară; Și fierul roșit-e
De sânge…În danțul de tidve sdrobite,
Înghiață cuvântul în gură…
Când glasul de aramă răsună,
Năvala de brațe isbește`nainte
Și poartă`n vârteju-i nădejdile sfinte
Și sfânta virtute străbună!
Ştefan G. Cazacu (1896 – 1944)
A urmat şcoala primară în comuna natală Rast, județul Dolj, gimnaziul la Liceul Carol I și Şcoala Superioară de Comerţ din Craiova (întreruptă în anul al III-lea, fiind încorporat şi trimis pe front, dar o termină după război, în 1919) şi Şcoala de Ofiţeri de Administraţie (1920). A fost repartizat sublocotenent la Sighetu Marmaţiei, iar ulterior a devenit profesor la Şcoala Militară de Administraţie din Bacău (1925), precum și inspector de studii la şcolile militare de ofiţeri de administraţie în Bucureşti (1928). Debutează în revista clujeană Eroii, în 1923, cu poeziile Singurătate şi Aspecte de iarnă. Editorial, a debutat cu volumul Simfonii de seară (1926), recenzat favorabil de George Bacovia, care a prefaţat şi volumul următor Calea sângelui (1929). A editat revistele Căminul nostru şi Zări senine la Bacău, iar la Bucureşti, revistele Orizonturi noi, Cronicarul şi Izvod cu Pan. M. Vizirescu şi avocatul Petre Cazacu, fratele său. A colaborat la Arhivele Olteniei, Ramuri, Universul, Eroi, Căminul nostru, Zări senine, Ateneul cultural, Braşovul literar, Cosânzeana, Hyperion, Linia nouă, Luceafărul, Ţara noastră, Secolul, Suflet românesc, Universul literar ş.a.
Opera: Simfonii de seară, versuri (1926); Calea sângelui, versuri (1929); Acorduri. Poezii (1930); Ad memoriam. Epigrame şi epitafuri (1931); Draperii negre. Poezii (1932); Caietul cu simfonii (1935); Cântece din sat (1941).
Sursa:
-Ștefan Cazacu, Calea sângelui – 1916-1917 -, cu o prefață de George Bacovia, Editura Românească G. Iliescu, București, 1929;
-Ștefan Cazacu, Calea sângelui – 1916-1917 –, Ediția a III-a, cu o scrisoare a mareșalului Alexandru Averescu, Editura Cronicarul, București, 1933.
Prof.dr. Cornel Mărculescu
