Poezia e în firea poprului românesc și e singura comoară a sufletului său, care în cursul veacurilor grele de suferinți l-a însoțit, ușurându-i greul vieții, și l-a îndulcit, mângâindu-i sufletul, iar din zilele de fericire ne-a păstrat bogăția sufletului său sănătos, vesel, senin și nobil. Multă jale și durere, mult chin și batjocură a îndurat poporul ardelenesc din partea ungurilor în decursul războiului european! Suferințe pe câmpul de luptă, suferințe acasă! Nu s-a putut ca aceste suferințe să nu scoată din adâncul inimii poporului necăjit coardele poeziei ca să cânte durerea. Câte inimi s-ar fi zdrobit de durere și de dor, dacă n-ar fi pășit poezia ca să le mângâie și să le ușureze? În versuri și-a turnat dorul și jalea, patimile și suferințele soldatului la front, în versuri i-au răspuns cei de acasă și versul le-a fost mângâierea și nădejdea. În ele veți găsi resignarea și optimismul sănătos al țăranului, alăturea cu decepțiunea și durerea, care capătă o nuanță plăcută prin ajutorul artei poetice. Ele au un ton religios, țăsut cu fire puternice de sentimente curate, morale. Credința și nădejdea în Dumnezeu, bucuria împreunată cu durerea și împlinirea datoriei, iubirea de patrie și nostalgia, dragostea nemărginită față de soție și familie, și nădejdea într-o soartă mai bună a neamului nostru pe urma suferințelor îndurate pentru alții.
Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor.
Dr. Emil Precup, director la Liceul Petru Maior din Gherla
Cântarea războiului
de Ionică Acu
16. Lupta mai departe. Ionică pleacă înapoi
Și eu cum eram slăbit,
La drum pe jos am pornit,
Am ajuns într-un sat mic
Și nu mai puteam de frig,
De mâncare n-am avut,
Un lapte dulce-am beut
Și pe drum iară m-am pus
Până odată m-a ajuns
O căruță de marozi,
Cu camarazi de-ai mei soți.
Pe căruță m-am suit,
La un oraș am venit,
În oraș era spital,
Tot omul cu al lui val.
Oraș mare și frumos
„Skolera” nume i-a fost.
17. În spital
Cum în spital m-am băgat
Doctorii m-au și legat,
Două zile s-a-mplinit
De când rana am fost primit,
Două zile au fost trecut
Cu dureri le-am petrecut.
Câte rele ne-au mâncat
Ce-n Galiția s-antâmplat.
Să vă spun adevărat!
În care zi m-au pușcat
Pentru mine însemnată
N-o pot uita niciodată,
Luna Octobre a fost,
Într-o miercuri zi de post,
Din a lunii zile una,
Zisă, douăzeci și una.
În Skoler o noapte-am rămas
În Ungaria apoi ne-am tras.
Trandafir floare albeață,
Într-o vineri dimineață
Toți pe tren ne-am suit
Și la „Munkacs” am venit.
Două zile aici am stat,
Doftorii ne-au mai legat.
Multă durere-am răbdat-
Durere pe capul meu-
Să ferească Dumnezeu
Și pe rău pismașul meu!
Două zile-am odihnit
Iară pe tren ne-am suit,
Două iar călătorim,
La Budapesta sosim!
Ne-mpărțesc prin spitale,
Fiecare cum loc are.
Aici în spital am stat
Până când ne-am vindecat.
18. Carte acasă
În acest spital frumos
Săptămâne cinci am fost
Și oricât de bine-am dus
Dor și jele m-a ajuns,
Și gânduri aveam o mie
La copii și la soție,
Căci să știu doream cu drag,
Copii, soție ce fac?
Într-o zi mă pun la masă
Ca să scriu carte acasă.
Multă vreme-a fost trecut
De când nimic n-am știut:
A mea soție acasă
Trăiește, e sănătoasă?
Și cei copii mititei
Mai trăiesc oare și ei?
Să afle ea, am voit
Că la Pesta am venit,
Dacă de scris n-am putut,
Să nu mă creadă pierdut!
19. Carte de acasă
Cât ce cartea a ajuns,
Soția mi-a și răspuns,
Cum că are sănătate
Și-acasă rând bun în toate,
Copiii sunt sănătoși,
Pentru mine cam duioși,
Să fiu liniștit în toate,
Că ea trăiește cum poate,
Din răsputeri se silește,
Pe mine mă-nlocuiește.
Iar la capăt îmi scria:
-„Doamne, cu cât drag aș vrea
Pe tine a te vedea!
Că de când nu ne-am văzut
Carnea pe mine-a scăzut,
De când carte n-a venit
Inima mi s-a topit!
Mulțumesc lui Dumnezeu
Că mai văd cuvântul tău!
Eram tare supărată
Și de tine îngrijată,
Când Muscanul blăstămat,
Și cu Sârbul cel spurcat,
Multe dureri a făcut,
De când războiu-a-nceput!
Să trăiești cu sănătate
Și de rău să fi departe!
Nu fi îngrijat de mine:
Să ne întâlnim cu bine,
Eu voi face ce-oi putea
Pân-acasă te-oi vedea!”.
Și primind aceste știre,
Măcar că-s cu tânguire,
Eram cumva mai ușor,
Nu cuprins de-atâta dor.
Tot mă gândeam la soție
Cum să-i fac o bucurie,
Să capăt urlab (concediu) cam iute
Și să merg pe neștiute!
Sursa:
-Emil Precup, Dor și jale. Patimi și suferințe, Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor, Tiparul Tipografiei Diocezane, Gherla, 1920.
Prof.dr. Cornel Mărculescu