Poezia e în firea poprului românesc și e singura comoară a sufletului său, care în cursul veacurilor grele de suferinți l-a însoțit, ușurându-i greul vieții, și l-a îndulcit, mângâindu-i sufletul, iar din zilele de fericire ne-a păstrat bogăția sufletului său sănătos, vesel, senin și nobil. Multă jale și durere, mult chin și batjocură a îndurat poporul ardelenesc din partea ungurilor în decursul războiului european! Suferințe pe câmpul de luptă, suferințe acasă! Nu s-a putut ca aceste suferințe să nu scoată din adâncul inimii poporului necăjit coardele poeziei ca să cânte durerea. Câte inimi s-ar fi zdrobit de durere și de dor, dacă n-ar fi pășit poezia ca să le mângâie și să le ușureze? În versuri și-a turnat dorul și jalea, patimile și suferințele soldatului la front, în versuri i-au răspuns cei de acasă și versul le-a fost mângâierea și nădejdea. În ele veți găsi resignarea și optimismul sănătos al țăranului, alăturea cu decepțiunea și durerea, care capătă o nuanță plăcută prin ajutorul artei poetice. Ele au un ton religios, țăsut cu fire puternice de sentimente curate, morale. Credința și nădejdea în Dumnezeu, bucuria împreunată cu durerea și împlinirea datoriei, iubirea de patrie și nostalgia, dragostea nemărginită față de soție și familie, și nădejdea într-o soartă mai bună a neamului nostru pe urma suferințelor îndurate pentru alții.

Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor.

Dr. Emil Precup, director la Liceul Petru Maior din Gherla 

Cântarea războiului

de Ionică Acu

VIII. Lupta

Noi de-aicea am pornit

Un deal mare am suit

Și „decunguri” ne-am făcut

Și în ele am stătut.

Două nopți în ele am stat,

Mâncare n-am căpătat,

Foame și frig am răbdat,

Și noi totuși ne-am luptat!

Dar Rusu cu tunu-a dat

Și de aici ne-a aruncat,

Înapoi ne-a alungat.

Noi eram cam puținei

Nu puteam ținea cu ei,

Ba nici tunuri n-am avut,

Numai cu „gever” umplut

Am luptat cât am putut!

Peste-un pârâu am trecut,

Care pe unde-am știut.

În pădure ne-am scutit

Pân` Rusul s-a liniștit

Dar eram cam supărați

Stând aici neasigurați,

Îl priveam ca-ntr-o oglindă,

Ne temeam să nu ne prindă!

Zamă goală am cinat

Căci pită n-am căpătat,

N-am avut nimic de lins,

Rusul toate le-a fost prins:

O căruță de țibac,

Flaișconserve și slănine

Numai de i-ar fi de bine!

Iar noi foame am răbdat

Până ce-am mai căpătat.

Frunză verde iarbă deasă,

Păduricea ne-a fost casă,

Trandafir verde frumos,

Noaptea mare foc a fost,

Pân` dimineață-a sosit

Tare rău ne-a prăpădit,

Și când la una ne-am tras

Mulți și morți au fost rămas,

Aceasta a fost, să se știe:

Prima noastră bătălie

În Galiția cea pustie.

IX:  Retragerea din calea dușmanului: noi întăriri!

Și de-aici am reterat,

Rusul a fost tot stricat

Și nimica n-a lăsat,

Multă foame am răbdat!

Ziua-ntreagă-am rătălit

Și la un sat ne-am oprit.

Aici trupe, tunuri multe

Au sosit ca să ne-ajute

Să mergem iar înainte.

Înainte ne-am tot dus,

Pizmașul nu l-am ajuns,

Atunci de-l puteam ajunge

Era foc și mare sânge!

Tare mult drum am venit,

Pe munți înalți ne-am suit,

Să vă spun numele lor:

Pe Munții Carpaților.

Zece zile s-au plinit

Cât după Rus am venit

Prin păduri și munți înalți

Cărți, muieri, nu căpătați

Căci aici nu e hârtie,

Nici peană, să putem scrie,

Să-ți trimit eu carte ție,

Prea iubita mea soție!

De pe-acești munți, în sfârșit,

La loc larg am coborât,

Pe Rus de l-am urmărit.

Am mai mers o zi și-o noapte

Cât mai tare nu se poate,

Când de ziuă s-a zărit,

La o apă ne-am oprit,

Cu pod mare întărit.

Rusul podul l-a stricat,

Dincoace de apă-am stat.

Atuncea de dimineață

Am avut noroc de ceață,

Pionierii-aleargă-n grabă

Și pod peste apă leagă,

Podul trecem resfirați

Câte 5 pași depărtați.

X. Dușmanul bătut

Când dincolo ne-am văzut

Șvarm-linie am făcut,

Șvarm-linie lângă drum,

Să fim scutiți de dum-dum.

Toți laolaltă ne-am strâns

Și pe dușman l-am învins,

L-am învins cu alergare,

Cu trudă și cu răbdare.

Tisă verde pe molizi,

Mulți erau tare flămânzi

De când aici am intrat,

Pită deloc n-am mâncat,

Numai baraboi nefierți

Ba chiar și napi de curechiu

Deasupra o dușcă de-apă

Și rânza era umflată,

Mai o pipă de duhan

Și așa ne săturam:

Cam cu de-acestea trăiam.

XI. Morți și răniți

Pe Rus dac-am alungat,

La un loc ne-am adunat

Mulțămind la Domnul Sfânt

Fiecare într-al lui gând.

După ce Rusu s-a dus

Am căutat pe care nu-s

Care-au rămas dintre noi

Morți ori răniți înapoi.

Frunză verde lemn frumos,

Puțini ofițeri s-a-ntors

Între cei ce-au înturnat

Maiorul a vulnerat

Și companie-comandat

Batalion adiutant

A înturnat înapoi

Curgând sângele șiroi.

Sanității-au alergat

Toți înapoi la legat.

Sursa:

-Emil Precup, Dor și jale. Patimi și suferințe, Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor, Tiparul Tipografiei Diocezane, Gherla, 1920.

Prof.dr. Cornel Mărculescu