You are currently viewing EDITORIAL: Portret al primului Rector al Universității Valahia din Târgoviște: FLOREA OPREA (1926-2019)
Conferință în Amfiteatrul Solar al Universității Valahia, 2001

EDITORIAL: Portret al primului Rector al Universității Valahia din Târgoviște: FLOREA OPREA (1926-2019)

  • Post category:general

Născut la 15 octombrie 1926, Florea Oprea, provine dintr-o familie de părinți onorabili, buni români și buni creștini, botezându-l cu un nume primăvăratec, parcă predestinat pentru ce avea să devină ulterior pentru faptele bune și optimism. Născut în satul Buciumeni la periferia orașului Buftea, în câmpia vestică a Bărăganului, ca fiind al treilea fiu din cei cinci copii rămași în viață (Gheorghe, Florea, Niculaie, Niculina și Aurica), al lui Ion și Alexandra Oprea, este tipul românului neaoș, de statură mijlocie, bine legat, vânjos și cu o fire dârză, vulcanică. Școala primară a făcut-o în comuna natală Buftea (1933-1937), unde și absolvă patru clase, sub îndrumarea venerabilului învățător Ștefan Petrescu, în cătunul Buciumeni, acolo unde prințul Știrbei avea și o fabrică de conserve, dând mână de lucru multor localnici. Tatăl său, Ion (1895-1966), era o fire blajină, de un calm și o bunătate ieșită din comun, cetățenii satului numindu-l și „Ion Pomană”, deoarece, când soția sa Alexandra (1895-1978) lipsea de acasă, săracii satului megeau la „Nea Ion”, care nu uita niciodată să le împartă câte ceva din merindele depozitate în hambar.

Alexandra și Ion Oprea, părinții lui Florea Oprea

Primele afirmări în copilărie ale lui Florea Oprea au fost remarcate la vârsta de 13 ani în timpul cursurilor primare, când, la un concurs de istorie între mai multe școli, elevul Oprea a dat dovada că este înzestrat cu o capacitate de memorare de-a dreptul ieșită din comun. Vârsta majoratului l-a prins pe Florea Oprea în timpul conflagrației celui de-al doilea război mondial, când, fratele mai mare a trebuit să plece pe front ca pilot aviator în timp ce tatăl său, deși era cam în vârstă, a fost concentrat totuși în spatele frontului în cadrul artileriei antiaeriene. În acest context, tânărul bărbat Florea Oprea a fost nevoit să preia sarcinile capului familiei, mai ales că avea încă doi frați mai mici, elevi la liceu. Cu o putere de muncă ieșită din comun, și pentru obținerea unor bani necesari traiului, puținele produse realizate în gospodăria proprie erau încărcate iarna într-o sanie trasă de un cal și transportate cca 20 km la București, înfruntând viscolele și gerurile de altădată.

În același timp, cu toate greutățile întâmpinate, tânărul Florea Oprea a reușit să iși continue zilnic cursurile liceului de elită Gheorghe Lazăr din București, pe care le-a absolvit în 1946 printre elevii fruntași. La liceul Gheorghe Lazăr, a întâlnit un corp profesoral de elită, alcătuit din personalități de mare autoritate profesională, culturală și morală: director M. Stoicescu marele matematician, Ionescu Bujor, specialist în domeniul geometriei analitice, Virgil Hilt, doctor în geografie, M. Crețu, doctor în litere, Eugen Bădărău, academician și autor a mai multor tratate de fizică.

Cu înclinații deosebite pentru tehnică, în 1947 Florea Oprea și-a început studiile universitare la Politehnica „Gheorghe Asachi” din Iași, specializarea Metalurgie și după primul an (1948) prin desființarea specializării s-a transferat la Institutul Politehnic din București, Facultatea de Chimie Industrială, specialitatea Metalurgie, cu diplomă de merit, în 1951, devenind inginer. Totuși, tânărul student a avut o viață tristă determinată de trecerea tatălui său pe lista chiaburilor din sat, deși dispunea doar de 3,25 ha teren arabil, existând pericolul real de excludere a sa din facultate. Însă, acest lucru nu s-a întâmplat, datorită unei secretare activiste de partid din Comitetul Județean Ilfov, pe nume Elena Lascu Iordăchescu, care a analizat în detaliu situația familiei Oprea și, personal a intervenit pentru scoaterea lui Ion Oprea de pe lista chiaburilor. În acest context, când comuniștii pregăteau în mod subtil colectivizarea generală a agriculturii, familia Oprea a trecut imediat la vânzarea locurilor de casă, asupra cărora nu se puseseră încă restricții de vânzare. O parte din banii rezultați din această vânzare au fost folosiți pentru întreținerea copiilor în școală, iar cu cealaltă parte, în spirit de restituire și respect pentru oamenii cinstiți și onești ai satului Buciumeni, s-a instituit premiul pentru învățătură „Ioan și Alexandra Oprea”, un premiu ce avea să se acorde anual de atunci absolventului Școlii Generale din Buciumeni-Buftea, care obținea cea mai mare medie la învățătură.

Ecaterina Eminescu împreună cu fiica sa, Sanda, viitoarea soție a lui Florea Oprea

Un amănunt deosebit din viața personală a lui Florea Oprea, îl constituie descendența soției sale din familia marelui poet Mihai Eminescu. Astfel soția sa, Sanda Persu Eminescu, s-a născut în București la 31 martie 1930, fiind fiica lui Alexandru Perșu (1889-1981) și a Ecaterinei Eminescu (1892-1970), fiica lui Matei Eminescu, fratele luceafărului național Mihai Eminescu. Sanda Persu a urmat școala primară la Mizil unde a absolvit patru clase, iar liceul și examenul de bacalaureat l-a susținut la Liceul Teoretic din Brașov. Ulterior, Sanda Persu a urmat cursurile Facultății de Metalurgie la Institutul Politehnic din București, și după un an de serviciu ca inginer stagiar la Uzinele „Semănătoarea”, a intrat prin concurs la Politehnică ocupând pe rând gradele didactice de asistent, șef lucrări și conferențiar doctor, ieșind la pensie în 1987. Soții Sanda și Florea Oprea au avut doi copii : Marina Olariu și Florin Oprea.

În anul 1960, Florea Oprea și-a luat titlul de doctor inginer, cu tema „Cercetări privind mecanismul și cinetica reducerii cu hidrogen la temperaturi joase a oxizilor unor metale neferoase”, iar în 1971 a obținut titlul de doctor docent în științe tehnice la Politehnica din București.

Conferință în Amfiteatrul Universității Valahia (2001)

 

 

A fost autorul a 19 tratate (cărți), a publicat peste 250 de articole științifice în reviste de specialitate din țară și din străinătate (Franța, Anglia, Germania, SUA, Chile, Venezuela, Iugoslavia, Spania), a obținut 17 brevete de invenție, a participat la numeroase manifestări științifice naționale și internaționale (congrese, conferințe, simpozioane). A efectuat o serie de specializări în institute de cercetare, învățământ și în mari combinate metalurgice din Iugoslavia, Chile, Rusia, Spania, Franța, Germania.

De-a lungul carieriei sale a făcut parte din societăți și asociații științifice, a obținut numeroase diplome de onoare, distincții, printre care amintim: Ordinul „Meritul Științific” clasa a III-a, Premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române, Premiul Academiei Româno-Americane pentru cercetare științifică, Diploma și Medalia Jubiliară „Caragiale 150”, Diploma Senatului Universității Tehnice și Medalia „Gh. Asachi – Iași”. I-au fost acordate următoarele titluri academic:

1970 – membru titular al Societății Franceze de Metalurgie;

1995 – membru titular al Academiei de Științe din New York;

1997 – membru titular al Academiei Româno-Americane;

1999 – membru titular al Academiei Române de Științe Tehnice;

1999 – Doctor Honoris Causa al Liberty University of California;

1999 – Doctor Honoris Causa al Universității din Petroșani;

1999 – Doctor Honoris Causa al Universității „Dunărea de Jos” din Galați;

2005 – Doctor Honoris Causa al Universității „Valahia” din Târgoviște;

2006 – Honorific Profesor al Universității Politehnica din București.

Florea Oprea s-a stins din viață la 17 decembrie 2019, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu din București.

Surse:

Florea Oprea, O viață pentru un ideal, Editura Fundația Metalurgia Română, 2001.

Prof.dr. Cornel Mărculescu