Chefchouen este un oraș mic în nord, lângă munții Rif. Este unoscut pentru străzile și clădirile vopsite în albastru. Din Tanger am luat autobuzul, tren nu era. Maroc stă bine la autobuze. Relativ bune, mari și noi, dacă alegi bine compania. Prețul cam 5 euro la suta de km. Wi fi – lipsă totală, deși e promis de companiile bune. Autogările sunt moderne, în general aproape de centru. O problemă majoră este maniera marocană de a conduce. Prima dată când am folosit punga de plastic în afară de copilărie a fost în Maroc. Un singur autobuz din vreo 7-8 a fost fără probleme. Dacă trenul este o opțiune – luați-l, este de calitate bună chiar dacă e mai scump.

Cazare la un apartament de 2 camere, descris drept modern și spațios pe Booking. Prețul normal de 50 de euro pe noapte, aproape dublu față de medie. Ar trebui să fie vis-a-vis de stația de autobuz, e un bloc acolo, dar nu apartamentul. L-am găsit la vreun km în sus pe deal după îndelungi căutări. În zonele ne-turistice nu au afișate nume de străzi și numere la case. Ca bonus, căutând am dat nas în nas cu o capră tăiată și agățată la scurs în fața scării unui bloc. Apartamentul este mare, camere și cămăruțe, pot dormi 6-8 oameni, are de toate, dar nu ce trebuie. Nu are încălzire și afară sunt 3 grade. Bucătăria este mare și nouă, cu aragaz și frigider, dar nu are un ibric să faci o cafea sau o lingură să mănânci ce ai luat de la magazin. În schimb, are candelabre cu niște bile de cristal cât mingiile de ping pong. Zugrăveala este ca la cea mai tare moschee – zici că ai un strat de bomboane mentolate pe pereți, verde și translucidă…

Mâncare – standardul turistic, nimic specific locului. Majoritatea restaurantelor sunt în piața centrală și nu au loc unde să stai înăuntru, au mese și scaune în față, chiar și afara. Seara sunt 5-6 grade, greu de stat o oră pe scaun. Meniurile parcă sunt copii xerox, toate cele 10 -12 restaurante vând aceleași mâncăruri, prețurile poate să difere cu un euro. Cu 6-7 euro mănânci o supă și un felul doi plus o băutură fără alcool, nici măcar bere nu au. Am fost de 3 ori în Maroc și de fiecare dată am avut probleme cu carnea. De la caprele agățate în cârlige în piață, la capetele de berbec fierte întregi și servite în restaurantele populare, la vaca măcelarită pe bloc – am văzut o sumă de treburi care m-au făcut să nu mănânc carne marocană. Problema este că o mănânci fără să vrei. Supa tradițională harira este teoretic de vegetale, dar pun seu de oaie în ea, care este ingridientul principal. Tajine adevărat vegetal aproape că nu există, scot carnea și îți lasă vegetalele. I-am demascat de multe ori, ba cu două șuvițe de carne de vită rămase printre vegetale, ba cu o aromă intensă de capră în primul morcov în care am înfipt furculița… Până la urmă m-am lăsat de carne, nu te poți lupta cu așa ceva.

Carne nu, bere nu, am zis că o să compensez prin desert. Într-o seară am comandat flan, curios fiind să văd flan marocan. Domnul ospătar și parțial patron m-a asigurat că este făcut de casă. Când a venit timpul să-l aducă, s-a dus la frigiderul de băuturi care era la 5 m de masa noastră, a luat un flan la pahar de plastic, l-a deșertat pe o farfuriuță și mi l-a adus. Autentic marocan, doar că este fabricat în Spania, aceeași firmă, același pahar de plastic ca la supermarket la mine în cartier.

Chefchouen e dominat de culoarea albastră. Am mai fost în orașe asociate cu o culoare, India e plină de ele, dar nici unul nu s-a apropiat de adevăr ca Chefcouen. A fost fondat de evrei și musulmani spanioli care fugeau de inchiziție. Marocanii locali și acum vorbesc spaniola, mai mult ca franceza chiar, iar numele străzilor sunt scrise în araba și spaniolă. Medina e mare, străzi înguste și în pantă, plină de suveniruri și meniuri turistice, pe la margini mai are și magazine și restaurante locale. Partea turistică domină clar, trei din patru magazine vând albastru. E un loc special datorită culorii, a meritat vizita, nu mă așteptam la autenticitate oricum.

Medina – orașul vechi este chiar lângă munte, despărțit de un zid. Se poate face o excursie de o  zi pe munte pentru a vedea panoramic Medina. Mai departe, după munte sunt sate care pot fi vizitate, unele mai autentice altele mai puțin. Turismul, străinii sunt peste tot în Maroc, dar Chefchouen are ceva specific – turismul de șomaj. Să trăiești în zonă este ieftin. Hașișul și marijuana sunt tolerate și oferite peste tot. Faptul că se vorbește spaniola plus marijuana ieftină – nu e greu de ghicit ce urmează. Mii de șomeri, spanioli în principal, urmați de francezi și italieni și în general din tot vestul Europei, au făcut din Chefchouen casă.

Toată lumea știe, pe spanioli statul îi caută prima dată pe aici, de când cu legea care zice că trebuie să stai în Spania și să cauți de muncă dacă ești în șomaj. Cu banii pe o lună de șomaj mediu poți trăi fără probleme 2-3 luni în Chefchouen, dacă nu fumezi prea mult. Șase luni aici, șase în India, șase Asia de sud-est, anul de șomaj pe care ți-l permite statul se poate transforma ușor în doi ani de vacanța mult visată. Știu asta de la cunoscuți care practică acest procedeu.

Petrecând o zi în nordul Marocului poți vedea cât de bolnavă este Europa. În Chefchouen șomerii sunt europeni.  Pe străzi și pe plajă în Tanger, o mulțime de bărbați din țări subsahariene omorând timpul în așteptarea oportunității de a trece în Spania. Imediat lângă portul Tanger Med este un sat, vis-a-vis pe deal. Cum în port era decât un restaurant care nu avea nimic de mâncare am zis să încercăm în sat. Cum am ieșit din teritoriul portului, am început să fim abordați de marocani, vârsta maximă 25 de ani, toți bărbați, cerând un euro, o țigară. Nu i-am luat în seamă, am urcat dealul, circa 200 de metri până în sat. Acolo am realizat unde suntem, pe prima stradă minim 50 de băieți roind spre noi.

Satul nu este altceva decât o zonă de așteptare pentru marocanii ce vor să treaca în Spania cumva. Doar marocani fiindcă subsaharienilor nu li se permite să vină așa aproape de port dacă nu au viză. Normal că am uitat de foame și am luat-o în viteză pe deal în jos spre port. Pe vapor – la fel, 90 la sută marocani, în general familii cu minim 4 copii, multe femei acoperite. Toți legali cu acte, pașapoarte din toată Europa, trecând cu mașina în mare parte. După cum îmi explica cineva mai târziu, sunt clasa joasă, cei cu mulți copii și bani puțini care nu port merge acasă cu avionul.

Per total Maroc este o țară care merită vizitată, nu e scump pentru ce e, are destule de văzut, este relativ ușor de ajuns și de călătorit în interior, este sigură. Este și  destul de înșelătoare, atât din cauza că este cam umflată prin marketing – trebuie selectate bine locurile vizitate și ajustate așteptările – cât și a felului prostesc de a face unele lucruri  care pot să strice o vacanță. Ce am scris mai sus cu lipsa încălzirii, camerele care arată bine pe net și nu în realitate, carnea de oaie și capra din mâncare și altele, nu sunt excepții, Maroc este  în top 5 mondial la prostii din astea.