You are currently viewing JURNAL DE CĂLĂTORIE: Surinam, capăt de lume. Un amestec inimaginabil de etnii într-o țară cât un județ din România

JURNAL DE CĂLĂTORIE: Surinam, capăt de lume. Un amestec inimaginabil de etnii într-o țară cât un județ din România

  • Post category:general

Surinam. Ce vă vine în minte? Fotbaliști cu coafuri ciudate, Ruud Guulit, Clarence Seedorf, cel mai probabil. Lumea tinde să nu știe despre existența țării, sau să creadă că Surinam este în Africa. Geografic e în America de Sud, dar doar geografic, cultural și demografic este complet diferită de restul continentului.

Țara pare să fie rezultatul unui experiment etnic făcut de un dictator. Într-o junglă la marginea planetei, au adus oameni din rase și culturi complet diferite și i-au pus să trăiască laolaltă. Olandezi, africani, indieni, indonezieni, chinezi, și mai nou brazilieni. La asta se adaugă amerindienii care sunt băștinași. În altă ordine de idei – Surinam are creștini de toate felurile, musulmani, hindusi, sikh, evrei, animiști, credincioși în voodoo … Populația totală a țării este de 700 de mii de locuitori. Cheia este în proporții, fiecare grup are procente și influență considerabile, există un echilibru. Este complet diferit decât în restul lumii noi, unde în general un grup predomină sau unde lumea se amestecă. Despre asta, mai târziu.

O luăm de unde am rămas în postarea precedentă. În spate rămâne Guyana Franceză, sigură și normală, un colț mai special de Europa. În față Surinam.

La fapte, la luptă mai bine zis, în zonă, călătoritul este practic o luptă. Trecem fluviul din Guyana Franceză în Surinam cu o barcă taxi. Pe malul surinamez, clădirile sunt mai haotice și mai colorate. Viză avem luată online, 59 USD. Băiatul de la ghișeu este amabil și eficient, în 5 minute suntem trecuți. Găsim un taxi pe care îl împărțim cu un domn marocan și prietena lui din Guyana Franceză. Legea compensației este aplicată perfect, fata este cu 30 de ani mai tânără, dar și cu 30 kg mai grea decât domnul respectiv. Pornim spre Paramaribo cu un microbuz.  Natura este aceeași, junglă ca în Guyana Franceză, dar pe aici sunt case și lume, sate pe lângă drum, arată mai normal. Coborâm în centrul capitalei Paramaribo, și mi-e cam frică. Citisem că este destul de periculos. Totul arată normal, nu prea, deoarece dau multe semne de societate violentă, gen sârmă ghimpată pe garduri și paznici de magazine cu mitraliere la vedere. Morți de foame de pe drum, intrăm în primul restaurant mai acătării și apare prima surpriză. Restaurantul ales este tip „roti”. Practic, cam jumătate din restaurantele din Surinam sunt „roti”, indiene, dar cu mâncare doar din Bihar și Uttar Pradesh, de unde olandezii au adus muncitori aici acum 100 și ceva de ani.  Mâncarea este ieftină și faptul că restaurantul are aer condiționat, face minuni după o zi de microbuze fierbinți. Deja văd Surinam, cu ochi mai buni.

Transportul se face cu microbuze, multe din ele cu coadă de animal agățată.

Ne cazăm undeva în afara orașului, la o familie de olandezi retrași aici la pensie. Casa este într-o enclavă majoritar albă. Oamenii au muncit toată viața să aibă o pensie la soare (casele în enclave nu sunt deloc ieftine în Surinam). Parcă suntem într-o suburbie a vreunui oraș pârlit din sudul SUA. Au Subway, restaurante indiene și chinezești, stații Shell, ateliere mecanice moderne și locuri de joacă pentru copii, lume mergând pe biciclete. Apropo de biciclete – lumea, toate tipurile de lume, le folosește destul de des. Uneori este straniu să vezi fețele albe și blonde pe biciclete tipic olandeze, luptând cu traficul trotuarele imposibile și căldura, toate astea pe fundalul tropical.

Subway, McDonald’s, Shell și așa mai departe, dar lângă ele există și piața de leacuri tradiționale și articole voodoo.

 

Paramaribo însuși este interesant și nu se aseamănă cu nici un oraș din lume. Aspectul este clar colonial, clădiri vechi, străzile tip grătar. Există un centru vechi plin de caracter și de lume cu probleme. Impresie fac casele, sunt de lemn, mari, frumoase dar multe dintre, ele cam sunt dărăpănate de timp.

Paramaribo este situat strategic la vărsarea fluviului Surinam în mare. Este cât se poate de colonial și la arhitectură și la obiective. Obiectivele, sunt un fort construit pe malul fluviului de olandezi și așezămintele religioase. Apropo de fort, olandezii au dat englezilor la schimb Manhattanul de azi pe Surinam, de atunci există și fortul acesta. L-am vizitat în grabă și superficial, fiindcă am ajuns aproape de ora închiderii. Totuși, un domn a băgat banii în propriul buzunar și nu ne-a dat bilete, iar altul, ne-a grăbit vizita că avea chef să plece acasă. Per total, nu este prea interesant Surinam-ul, dar, simplu și eficient în maniera tipic olandeză, este de remarcat farmacia din interior.

Farmacie de acum 200 de ani. În mijlocul raftului sunt medicamentele periculoase.

Clădirile religioase sunt impresionante. Catedrala nu o să o uit vreodată deși capul meu e ultra-supra-încărcat cu imaginile bisericilor văzute în timp. Frumoasă, enormă și făcută din lemn nu prea am cu ce să o compar. Moschea și sinagoga sunt și ele de neuitat, datorită faptului că împart o bucată de pământ, practic sunt despărțite de un gard. Ambele sunt foarte mari și impresionante, moscheea mai ceva ca în multe țări musulmane. Desi sunt vecine, nu există probleme, lumea este calmă și trăiește în pace. În Surinam, au fost mulți evrei în vremea colonială implicați în companiile care explotau resursele. Musulmanii, au venit mai târziu din India și Indonezia.

Paramaribo este relativ mare. Mai mare decât Cayenne și mult mai activ economic. Lumea e calmă, placută și de treabă, dispusă să ajute. Auzisem de „Surinam nice”, mi se spusese că surinamezii sunt de treabă si mi s-a confirmat pe deplin. Pe străzi sunt destui oameni ciudați care nu au nici o activitate, dar nu sunt agresivi, nu deranjează. Amabilitatea și bunăvoința domină. Orice mașină se oprește să te lase sa traversezi chiar si atunci când o faci neregulamentar.

Apropo de mașini –  la plângeri pe primul loc este traficul. Și ei s-au umplut subit de mașini. Majoritatea sunt relativ noi și aduse din Japonia, cu volan pe dreapta. Problema este bineînțeles si parcarea, Paramaribo reprezintă parcă un Bucuresti tropical.

Ce vedeți aici este parcarea improvizată în curte de angajații unui minister, nicidecum un dealer auto.

De remercat sunt și organizarea și claritarea în Surinam. Arată dărăpănat și dezorganizat de multe ori, dar în esență este organizat și practic. Toate străzile au plăcuțe cu nume. Orice business are orarul și prețurile afisate, inclusiv bisericile. La piață, absolut orice produs are preț vizibil și fix. Pe microbuzul de cartier scrie numărul rutei, stațiile, prețul curselor și orarul de circulație. Olanda a lăsat ceva în urmă.

Apropo de Olanda și moșteniri, Surinam a obținut independența printr-un acord în anu 1965. După independență, o treime din populație a migrat în Olanda. Înțelegerea a fost ca Surinam să primească sume considerabile anual pentru dezvoltare, iar cetățenii surinamezi să poată merge la muncă în Olanda. Per total, a funcționat. În comparație cu dezastrul generalizat pe care „perfidul Albion” l-a lăsat în Guyana, Surinam este un paradis. Surinam nu dă impresia unei țări sărace. Lumea este întreprinzătoare, resurse naturale are, oportunități sunt, educația este oarecum bună. Extracția minereurilor și petrolului, precum și exploatarea lemnului rămân industriile principale, dar pe lângă este și industrie ușoară. De remarcat este producția de alimente. Surinam este diferit de Guyana Franceză unde totul este adus din Franța, sau de Guyana unde în magazinul de la colț găsești pe același raft produse fabricate în locuri atât de diferite precum Turcia, Trinidad și Texas, dar nimic făcut local. Limba oficială este olandeza. E cumva ciudat, olandeza parcă nu se potrivește la un loc as colorat și tropical. Olandeza se folosește în instituții, dar pe străzi se vorbește mult „Srnan tongo”, o limbă extrordinar de simpatică. Este un fel de engleză amestecată cu olandeză și portugheză. Sintaxă practic nu are și fonetica este complet pidgin-izată. Numele oficial o fi Srnan tongo (Surinam tongue), dar lumea îi zice taky-taky (talkie – talkie). Atât de mult mi-a plăcut că m-am apucat să învăț, e extrem de ușor de prins. Câteva exemple: yepi me (help me), mi no abi pikini (I don’t have children, pequenos din portugheza). Uneori se aseamănă și cu româna, din cauza portughezei, „mi bunu”, sunt bine. Mi lobi dati tongo! ( I love that tongue).

“Parbo biri, dat n’a biri”. Aia e berea într-adevăr. Simbolul Surinamului este pentru mine berea Parbo. Parbo are practic monopol în Surinam și domină în Guyane. A se observa că magazinul. ca aproape întotdeauna, are proprietari chinezi.

Diversitatea societății este principala atracție. Surinam a fost o colonie bazată pe explotarea sclavilor aduși din Africa de vest să muncească pe plantațiile de trestie de zahăr, cafea și bumbac. Afro – surinamezii, sunt grupul cu cea mai mare pondere, formând circa o treime din populație. Se împart în două, maroons și creoles, dar despre asta în următorul articol. Indienii sunt pe locul doi, formând un sfert din populație. Au fost aduși cu contracte să muncească în locul africanilor pe plantații, când s-a abolit sclavia. După indieni, au adus indonezieni, numiți javenese în Surinam, aceștia formând astăzi cam 15 la sută din populație. Dintodeauna au existat amerindieni, azi sunt sub 5 la sută din total. Chinezii, sunt și ei bine reprezentați. Unii, au venit pe timpul coloniilor, alții mai recent, pentru a face comerț. Și comerț fac, în afară de un mini – magazin din inima jungle, nu am văzut vreun magazin să nu fie cu proprietari chinezi. Ultima tendință este venirea brazilieniilor, care lucrează mai mult în mine atrași de salariile bune. Legali sau la negru brazilienii, formează aproape de 10 la sută din populație.

În autogara mare din Paramaribo, tot felul de lume, indonezieni, afro surinamezi, brazilieni, etc. Microbuzele însă, sunt doar de un fel, ca în India. Comunitatea indiană domină transportul public de călători. În afară de doamne olandeze „mature”, cuplate cu băieți surinamezi de douăzeci și ceva de ani, am văzut un cuplu mixt. Lumea se respectă, sunt amabili unii cu alții, dar nu se amestecă. Fiecare grup tinde să aibă un sector de activitate al său. Indienii cu transportul, chinezii cu comerțul, brazilienii muncitori în mine, olandezii cu turismul, afro – surinamezii fac de toate, dar în special munci mai puțin dorite. Nu am putut determina clar în cele opt-nouă zile petrecute în Surinam, dar suspectez că este și segregare la nivel de cartiere. De asemenea, politica este tribalizată, fiecare grup tinde să voteze cu partidul lui. E pace și liniște, chiar o prosperitate, dar societatea înseamnă trei – patru grupuri egale dar segregate.

În Surinam, ca și în celelelate Guyane, nu prea ai ce să vizitezi, în afară de cascada Kaieteur din Guyana, nimic nu este obiectiv considerabil. Jungla și fluviul, cam asta este treaba peste tot. În Surinam, jungla este de vizitat, am fost în interior câteva sute de km și a fost interesant. Per total, Surinam este de departe cea mai interesantă dintre cele trei, dar nici așa nu merită efortul și cheltuielile dacă nu cumva aveți drum în zonă, sau o dorință expresă de a vizita zona.

 

Răzvan Vulpea călătoare