NORII NEGRI AI RĂZBOIULUI

În noaptea de 22 iunie 1941, duminică spre luni, a fost decretată mobilizarea generală, iar armata română aflată cartiruită pe graniţă, a primit comanda generalului Ion Antonescu ‚’’.. vă ordon, treceţi Prutul ‘’ .
Ordinul de atac al generalului Ion Antonescu suna astfel:
„V-am făgăduit din prima zi a noii domnii și a luptei mele naționale, să vă duc la biruință, să șterg pata de dezonoare din CARTEA NEAMULUI și umbra de umilire de pe fruntea și epoleții voștri.
Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoșești, lupta pentru vetrele și altarele românești de totdeauna.
OSTAȘI, vă ordon: Treceți Prutul! Zdrobiți vrăjmașul din Răsărit și Miazănoapte!
Dezrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații voștri cotropiți! Reîmpliniți în trupul Țării glia străbună a Basarabilor și codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre…!
Ostași!
Plecați azi pe drumul biruinței lui Stefan cel Mare, ca să cuprindeți cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoșii voștri cu lupta lor.
Înainte!
Fiți mândri că veacurile ne-au lăsat aici strajă dreptății și zid de apărare creștina. Fiți vrednici de trecutul românesc!”

Regimentul din care făceam şi eu parte, 26 infanterie Craiova, a rămas în garnizoană, dar la 28 iunie, pe când eram în grădină împletind funiile de ceapă şi de usturoi împreună cu Petruţa, am auzit la poartă talanga bătută de Ghiţă Briceag, gardianul primăriei.
Cu sufletul strâns, parcă prevestind ce va aduce guardul , am primit anunţul acestuia, că am o telegramă. Am deschis-o şi prevestirea s-a adeverit. Era ordinul de mobilizare şi trebuia să mă prezint la regiment, în 24 ore de la emitere.
Deja trecuse o zi. Mai aveam una.
Ordinul de mobilizare era A.S.1 cu 3 stele, deci urgent. Am lăsat totul baltă şi cu inima strânsă, înconjurat de cei dragi, mi-am pregătit cufărul militar şi a doua zi, la prima oră am fost prezent la regiment.
M-am dus direct la Compania mea, Compania 5 plutonul de branduri 61. După ce am primit efectele militare, echipaţi ca de război, am început instrucţia şi pregătirea de luptă specifică în vederea plecării pe front, în partea de sud-est a oraşului pe dealurile de la Hanul Doctorului.

Din cauza ploilor torenţiale şi interminabile din perioada aceea, apele vijelioase au distrus şosele şi poduri, după numai trei săptămâni, am fost demobilizaţi „ până la noi ordine”.
În ziua de 26 iulie 1941, diviziile 2 cavalerie, 25, 51 și 150 puşcaşi – ultimele unităţi ale Armatei Roşii aflate pe pământul Basarabiei – s-au retras peste Nistru, pentru a nu cădea în încercuirea forţelor româno-germane. Momentul consfinţea încheierea operaţiunilor militare desfăşurate pentru eliberarea teritoriilor cedate de România ca urmare a ultimatumului sovietic din vara anului 1940, dar nu şi încheierea participării Armatei Române la cel de-al Doilea Război Mondial.
Credeam că pentru noi, războiul va lua sfârșit cu eliberarea Basarabiei, și vorba mucalitului de Niță Ariciu, credeam, speram, dar nu ne așteptam…
Era vacanţa de vară. Împreună cu nea Nicu, am făcut reparaţiile la şcoală, am supravegheat văruitul şi curăţenia care s-a făcut cu copiii şi părinţii acestora. Ne pregăteam de deschiderea noului an şcolar 1941-1942 când, la 9 septembrie, am primit un nou ordin de chemare pentru mobilizare.
Numit și A.S.-1, acest -1 însemnând mobilizare pentru front, stipula: ” La declararea mobilizării şi a stării de război sau la instituirea stării de asediu, îndeplinirea serviciului militar în calitate de rezervist concentrat/ mobilizat, devine obligatorie pentru bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, care îndeplinesc criteriile pentru a îndeplini serviciul militar.
La declararea mobilizării, rezerviştii concentraţi şi încorporaţi, se consideră mobilizaţi, iar serviciul militar se prelungeşte până la data demobilizării.
A doua zi, 10 septembrie, conform acestui ordin, m-am prezentat la unitate, Regimentul 26 Infanterie Rovine din Craiova.
Aici pregătirile erau în toi. Se trecea în revistă materialul de luptă colectiv și individual, starea de sănătate a trupei, repartizarea în tren pe plutoane, cazarmamentul, hrana pentru perioada deplasării spre front. Acum am făcut cunoștință cu soldații mei, încercând să le aflu temerile, necazurile, felul de a fi.
Comandant fiind, aveam dreptul la o ordonanță, un soldat care să stea pe lângă ofițerul comandant de la pluton în sus, bun la toate, care să fie în serviciul personal al ofițerului.
Dintre toți băieții cu care trebuia să plec pe front, am ales, după îndelungi tatonări și discuții, nu un soldat dintre cei șapte consăteni, ci un soldat de 40 de ani, familist cu trei copii din Malu Mare-Dolj, Bădoi Vasile.
Și bine l-am ales. Bădoi al meu mi-a fost pe front și mamă și tată și frate și prieten devotat.
A stat lângă mine în tranșee, la spital, îngrijindu-mă ca ce copilul lui.
Dar toate vor fi povestite pe’ndelete și la timpul lor…

Va urma.