Ca urmare a pactului Pactul Ribbentrop-Molotov, URSS în acord cu Germania nazistă ocupă Basarabia, Nordul Bucovinei și ținutul Herței, ultimele două teritorii nefiind parte a protocolului secret din 23 august 1939.
Prin articolul III al Protocolului secret se stabilea: „În privinţa Europei sud-estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii“.
Pe 26 iunie 1940, la ora 22:00, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, o Notă ultimativă prin care se cerea guvernului român „să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia” şi să „transmită”, tot Uniunii Sovietice, partea de nord a Bucovinei. Era anexată și o hartă la scara 1:1800000 pe care era trasată noua graniță cu tușă groasă, un creion roșu neascuțit al lui Molotov, care pe această hartă cuprindea vreo zece kilometri, astfel că putea fi interpretată și ocuparea ținutului Herța. Răspunsul era aşteptat în cursul zilei de 27 iunie 1940.
Gheorghe Davidescu expune „drepturile istorice, entice și politice care formează temelia reunirii Basarabiei cu patria” și declară că „România nu a profitat de slăbiciunea militară a U.R.S.S.”, că „unirea a fost un act al majorității populației basarabene a cărei voință s-a exprimat în hotărârea Sfatului Țării, iar modul în care a fost răpită Bucovina și împrejurările în care această provincie, care nu a cunoscut niciodată dominația rusească, a hotărât să se unească cu Patria Mamă”, reamintește faptul că după 1918 România „a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a avea raporturi de bună vecinătate cu U.R.S.S. în convingerea că guvernul sovietic își dă seama că o Românie puternică, unită în granițele ei entice este o garanție de securitate pentru toți vecinii ei”.
Molotov nu acceptă argumentele ministrului român, transmițând cerea guvernului sovietic ca partea de nord a Bucovinei care “„ ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia.”.
Ducatul Bucovinei a fost un ținut din componența Imperiului austriac începând din anul 1849 și un ținut al coroanei cisleithaniene(părțile nordice și vestice) ale Austro–Ungariei din 1867 până în 1918.
La 27 iunie 1940, Ion Gigurtu, ministrul Afacerilor Străine, a prezentat regelui Carol al II-lea Nota ultimativă a guvernului sovietic, suveranul consemnând în jurnalul său:
„Nota e mai gravă decât credeam. Ni se cere evacuarea acestor teritorii în 24 de ore şi ocuparea oraşelor Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă, începând de mânie ora 12. Eu sunt hotărât pentru rezistenţă. Gigurtu nu vede cum, iar Tătărescu şovăie, înclinând mai mult pentru cedare. Ceea ce face poziţia nostră mult mai gravă este că n-avem siguranţa pe graniţele Ungariei şi Bulgariei şi riscăm o situaţie foarte critică, dacă vom fi atacaţi pe trei fronturi.
Totuşi nu pot concepe, ca suveran al Ţării, cum pot ceda teritorii care sunt hotărât, de fapt şi istoric, româneşti. Raţionamentul U.R.S.S., că cere nordul Bucovinei, ca o slabă despăgubire pentru 22 de ani de ocupaţie românească în Basarabia este pur şi simplu ridicol”.
În urma Consiliului de coroană, din 27 iunie 1940, Carol al II-lea scria: “Consilliul are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat, toţi acei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat.
Numai 6 voturi, din cei 26 prezenţi, am fost pentru rezistenţă. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu”.
Armatele sovietice au ocupat vechile teritorii ale Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Hertei, România pierzând o suprafață de 50.762 km2 ,cu aproximativ 4 milioane de locuitori.
România Mare fusese sfâșiată.
Prof.Petre Cristin
