Poezia e în firea poprului românesc și e singura comoară a sufletului său, care în cursul veacurilor grele de suferinți l-a însoțit, ușurându-i greul vieții, și l-a îndulcit, mângâindu-i sufletul, iar din zilele de fericire ne-a păstrat bogăția sufletului său sănătos, vesel, senin și nobil. Multă jale și durere, mult chin și batjocură a îndurat poporul ardelenesc din partea ungurilor în decursul războiului european! Suferințe pe câmpul de luptă, suferințe acasă! Nu s-a putut ca aceste suferințe să nu scoată din adâncul inimii poporului necăjit coardele poeziei ca să cânte durerea. Câte inimi s-ar fi zdrobit de durere și de dor, dacă n-ar fi pășit poezia ca să le mângâie și să le ușureze? În versuri și-a turnat dorul și jalea, patimile și suferințele soldatului la front, în versuri i-au răspuns cei de acasă și versul le-a fost mângâierea și nădejdea. În ele veți găsi resignarea și optimismul sănătos al țăranului, alăturea cu decepțiunea și durerea, care capătă o nuanță plăcută prin ajutorul artei poetice. Ele au un ton religios, țăsut cu fire puternice de sentimente curate, morale. Credința și nădejdea în Dumnezeu, bucuria împreunată cu durerea și împlinirea datoriei, iubirea de patrie și nostalgia, dragostea nemărginită față de soție și familie, și nădejdea într-o soartă mai bună a neamului nostru pe urma suferințelor îndurate pentru alții.

Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor.

Dr. Emil Precup, director la Liceul Petru Maior din Gherla

Viers românesc de pe pământul rusesc

De caporalul Găină din Feldru

Întâi și întâi de toate

Mă închin cu sănătate

La părinți, frați, surori toate,

Neamuri, străini mai departe.

Cu toate năcazurile,

Eu vă scriu câteva șire,

Din câte doruri de toate,

Scriu puțin și-o mică carte

Și un micuț versurel

Drept îl scriu cam mărunțel,

Că nu am hârtie multă;

Pentru cal de de coadă  scurtă,

Pân` la boaldă-i cale lungă,

Nu că nu avem parale

Pân` la boaldă-i lungă cale.

M-a dus trenul și pe mine

Departe în țări străine,

În mijlocul Rusiei

Spre-apărarea patriei.

Cu Rusul să ne luptăm

Țara să ne-o apărăm,

Patria și pe-mpărat,

Că așa noi am jurat:

Cu Rusul să ne luptăm,

Moșia să ne-o apărăm,

Moșia cea strămoșească

Și căsuța părintească

Și pe-ai mei dulci părinți,

Surori, frățiori iubiți.

Când în bătaie-am pornit,

Era verde și-nfrunzit,

Când aicea-am sosit

Iacă și iarna-a venit!

Și cu mult mai friguroasă

Ca-n dorita țara noastră.

De când aici am venit,

Vântul nu s-a mai oprit

Ca pe vârful munților

Și prin senin și prin nor.

Foaie verde-a iederii,

Ce mi-ar păsa dacă-am fi

Îmbrăcați ca și-narmați,

Dragii mei și iubiți frați!

Să avem cioareci și suman

Merge-aș ca un căpitan,

Că nu mi-ar păsa de frig.

Nu am umbla tot cârlig,

Zicând că pierim de frig;

Încălțați, cu cușma-n cap

Am cătăni mai cu drag.

Dară iacă noi ce-avem

-Mult frig putem să răbdăm:

Un „mantel” lung și subțire,

Gândești că-i din două fire,

Și-o șapcă micuță-n cap,

Ca și omul cel sărac,

Și nădragi-s de postav

Scutiți de frig – niciu-un praf!

De frig nu te-ntreabă nime,

Pui post cum știi mai bine,

N-avem ce să ne facem,

Trebuie să ne-asigurăm,

Ca pe Rus să nu-l scăpăm,

Ca să vie-n țara noastră

El ca să ni-o prăpădească!

Vă puteți închipui,

Cum pe-aici putem trăi,

Nice nu vă vine-n gând

Cum trăim noi prin pământ:

Fără masă, fără pat,

Fără scaun, fără de țol

Numai pe pământul gol;

Nici cuptor de făcut pită,

Nici oală de mămăligă,

Nici castrol de fript carne,

Nice cine-ți spală haine,

Nespălați, nepieptănați,

Lui Dumnezeu nerugați.

De ne punem și în rând,

Mai avem rar când și când

Ne spălăm, ne curățim

Numai cam foarte puțin.

Nice noi nu așteptăm

Mai mult timp să căpătăm

Că tot de lucru avem

Nice când nu îl gătăm,

Trebe să ne pregătim

Nu ca noi să ne trezim,

Înapoi că rătălim,

Că până-aici am ajuns

Multe vieți s-au mai stâns.

Apoi când vrei carte-a scrie

Nu mergi la cănțălărie

Fără aicea pe genunchi

Ca pe masă-n patru dungi,

Apoi avem puțin foc,

Drept câd suntem cu noroc

Să nu vadă Rusul fum

C-apoi „ne-agiustă” din tun,

Foc de lemne de arin,

Doamne, bine ne-ncălzim;

Nice de-acelea nu avem

N-avem ce să ne facem.

Eu vă rog să mai cetiți

De nu sunteți obosiți

Cuvintele înșirate

La ai mei doriți departe,

Dragii mei de cetitori,

Și sfintele sărbători

Tot așa le-am petrecut

Nice una n-am ținut

Tot de lucru am avut.

Când Crăciunul a venit

Mare tină am avut,

Când slujba era mai mare,

Nici nu gândeam la rugare,

Eram cu lopata-n mână

Și țipam la asta tină,

Dar mâncare-oțâr mai bună

Nici de vorbă nu-i de glumă.

Apoi și pe anul nou

Am lucrat ca și un bou.

Dumnezeu Sfântul a dat

Acum a nins n-a plouat,

Vântul mare de-aicea

„Laufgramul” ni-l astupa,

Tot de lucru am avut

Până seară s-a făcut,

Apoi sfânta bobotează,

Fiind tot aici de față

Tot lucrăm și punem post,

Hodină nicicând n-a fost.

Iacă așa au fost cinstite

Sărbătorile dorite,

Fără leac de rugăciune,

Domnul deie iertăciune,

Cu drag noi ne-am fi rugat

Dară nu am apucat,

Că Rusul nu ne dă pace

Să petrecem cum ne place.

Iacă așa noi petrecem

Care pe aicea suntem

Nicecând nu este pace

Să lucrezi precum îți place.

Suntem mulți dintr-al nost sat

Care slujim la-mpărat

Chiar la un regiment slujim

Trec luni și nu ne-ntâlnim.

Atât rând noi nu găsim

Ca să ne mai întâlnim

Să ne întrebăm cum trăim

Și când noi ne-am întâlnit

Timp n-am avut de vorbit,

Suntem toți învăluiți

Niciodată liniștiți.

Cu drag noi că așteptăm

Față-n față ca să stăm

La un loc să ne vedem.

Nici în treacăt nu putem

Să mai zicem „servus” frate,

Ce ți-au scris de-acasă-n carte.

Că noi tot mereu dorim

De pe-acasă să mai știm,

Dragi părinți și iubiți frați,

Pe acasă cum mai stați?

Fiind noi aici departe

Cu drag primim câte-o carte,

Suntem tare înstrăinați

De părinți și de-ai noștri frați

Ca prin vis îmi vine-n gând

Câte odată când și când

Că eu unde am crescut

Și ce maică m-a făcut.

Eu, măicuță, atât doresc

În ast lume să trăiesc

Să mă văd odată iară

Sănătos în a mea țară

Să fie pace în lume

Și să fie toate bune!

Eu te-am scris, carte, pe tine

Să te întorci din țări străine

Nicăiri să n-ai de stat

Până la părinți în sat

Și să spui adevărat

Numai pe cum m-ai lăsat:

Spune-le că trăiesc bine

Până Dumnezeu mă ține.

Trandafir cu frunza-n sus,

Dar să-mi vie și răspuns

Și să-mi scrie-adevărat

Ce rând e la noi în sat:

Rând bun nu poate să fie

Că-s bărbații-n bătălie,

Voie bună încă o dată…

Dulce mamă, dulce tată

Și ai mei dulci frățiori,

Vă rog să fiți iertători.

Voie bună-n rândunele

La ai mei verișori și vere,

Voie bună la vecini

Și la cei mai buni străini,

Floricică de pe strat

La toți oamenii din sat.

Noi aceasta toți dorim

Ca să ne mai întâlnim,

Să mă văd unde-am crescut

Să trăim ca mai demult.

Ne-având rând de scris mai mult

Vă salut și vă sărut,

Și-apoi rămân cu dor mult

Și cu bănat și mai mult.

Și iertați cum l-am făcut

Că mai bine n-am știut,

Că-s fecior de econom

Și nu am minte de domn,

Numele meu Aurel

Place-mi câte-un versurel,

Mi-a plăcut când mi-a plăcut

Dar acum toate le uit.

Sursa:

-Emil Precup, Dor și jale. Patimi și suferințe, Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor, Tiparul Tipografiei Diocezane, Gherla, 1920.

Prof.dr. Cornel Mărculescu