You are currently viewing EDITORIAL: Poezii ostășești din tranșeele Regimentelor românești în primul război mondial (Episodul XCVIII)

EDITORIAL: Poezii ostășești din tranșeele Regimentelor românești în primul război mondial (Episodul XCVIII)

Pătruns de evenimentele istorice pe care le trăiește ca ostaș pentru înfăptuirea idealului național în 1918, Ioan Rodina a scris „Eroii legendari” la Iași din care broșură în fața M. Sale Regina Maria, principii Carol și Nicolae, a recitat la 16 februarie 1918, poemul „Trecutul, Presentul, Viitorul”, reprodus și de „Mișcarea” din Iași, primind și ardelenii din nou prinosul de recunoștință și dragoste de la frații lor, și în care a prezis cu trei luni înainte, perfect toate întâmplările ce s-au petrecut cu armata germană, prin geniul și destinul său, având fericirea, ca tocmai el să fie primul vorbitor, la statuia lui Ștefan cel Mare și a lui Cuza din Iași la mobilizarea din 1918 Noiembrie, când din nou și-a încins sabia atârnată deja în cuiu și nu a mai pus până au ajuns, la Tisa – la Budapesta- ca cu pana rujinită să descrie împlinirea profețiilor sale de zeci de ani. (vezi broșura „Eroii Legendari”, Tipografia Ioanițiu, Iași, 1918, august).

 

Treizeci, dom` Comandant!

Cam negru la față dar hâtru de glume

Poradim țiganul, ca meșter din strune,

Fiind în repaos s-a șters frumușel,

Unde să tot duce, la nimeni nu spune,

Dar nici nu-i pasă de lipsa, la apel…

 

Tenentele-l cunoaște și Plutonier majorul,

De multe ori în struna lui și-a`necatdorul,

Și frică de nimeni în lume el n`are,

Și singur străbate de multe ori codrul

Cu sacul și pușca agățate`n spinare!

 

Teleagenul curge prin codru la vale,

Laiota s`oprește de-odată pe cale,

Și-ascultă, și vede-o patrulă germană,

Pășind lâng-o droașcă, prin codru agale

`Ncărcată cu gâște, găini și cu hrană.

 

Ei cinci sunt cu arme, pe voinic întrece,

Dușmanul în număr, dar nu`n sânge rece,

Și răgnind ca leul ce sare pe pradă:

Sus mânile! Și strigă „pe-aici nu se trece!

Pe toți patru`n șase vă dau la grămadă!”

 

Și scoate voinicul o grea șuerătură,

Cumplită cu două degete din gură,

La pământ germanii arma au aruncat,

Apoi: Vorwetz! Strigă, și c`o`njurătură,

Cu prada`mpreună, la Dom` Comandant!

 

Aici raportează că a prins în pădure

El singur pe „boșii” cari umblă să fure,

Cu carul, aduse cam treizeci de inși…

„Măi nu spune snoave, nu vorbi aiure:

Eu văd numai patru din dușmanii prinși?”

 

-„Trăiți Dom`Colonele, douăzeci și șasă,

Găini opt-spră-zece și opt gâște grasă,

De mâini și picioare în car le-am legat;

Cu`ntreg Stat Majorul petrecând la masă

De bine să-i fie lui Domn Comandant!”.

Bratocea, 20 octombrie 1916.

 

Ne-am perdut răbdarea

Trăiți domnule comandant

Mulți ani și la mai mare!

Noi avem de raportat…

Ce-am auzit, ne-a`nfiorat

Și inima ne-a sângerat

Sufletul nostru-i revoltat

Și cere răzbunare!

 

Că de la Tisa pân` la noi

A hoardelor barbare,

A năvălit turbat puvoiu

Și tunul urlă iar în toiu

De par` cam fi în plin război!

Dar cu cine? Am vrea și noi

Răspuns la întrebare!

 

Ne-am tot gândit, și ne-am mirat

Cu cine-avem de-a face?

Nu credem ca să fie`nviat

Cei pe cari i-am îngropat

`N Mărăști, Oituz și la Carpat

Căci ultimul cuvânt și-au dat

Pe veci să doarmă`n pace!

 

Prin noapte țipete răsun;

Și lacrimi curg de sânge…

Și Frații noștri`n guri de tun

Averea lor în foc și scrum

Și mame cu copii în drum,

Sunt masacrate`ncât acum

Și pietrile-i deplânge.

 

Cu lacrimi deci rugăm apoi

Iubiții comandanți…

Ca să ne ducă la război

La tunuri făr de cai și boi

Căci preste stânci, preste zăvoi

De multe ori le-am mai tras noi

La Nistru și Carpați!

 

Oștirea cărui Împărat

Ne ține iar cărarea?

Am vrea să știm cu adevărat!

Că-am tot tăcut și-am tot răbdat

Stringând din pumni am lăcrimat

Și lăcrimând, am suspinat…

Trăiți Domnule Comandant,

Noi ne-am perdut răbdarea!

 

Că mulți împărați mari au vrut

Preste noi să treacă!

Cu cinci odată ne-am bătut

Coroane, tronuri și-au perdut

Și mari oștiri, nu-așa de mult

Dar nice unul n`a putut

Pe-al nostru să-l întreacă.

 

Trăiască Domnul Comandant,

Și fericit să fie!

Să ne conducă la asalt

În numele celui Preaînalt

Pentru un neam greu încercat

Pentru`Nălțatul Împărat

Și Marea Românie!

Baia Mare, 20 aprilie 1919, „Renașterea”.

 

Sursa:

-Ioan Rodina, Eroi legendari. Dela Nistru pân` la Tisa, scrise pe câmpul de războiu, Amintiri din zilele de glorie 1913-1919, Editura Autorului, Baia Mare, 1919.

 

Prof.dr. Cornel Mărculescu