Din totdeauna, românul a știut și în situații de restriște, să-și mângâie sufletul cu un cântec, cu o poezie care să le aline dorul de cei de acasă. Acest fapt este demonstrat de acești oameni simpli, absolut necunoscuți, dar care au fost părtași la nașterea României Mari și care ne-au lăsat însemnat pe o foaie de hârtie, mărturia sensibilității și a dragostei nețărmurite pentru neam și țară. Direct din tranșeele războiului pentru Întregirea Națională (1916-1918), soldatul și ofițerul român a reușit prin bunul său simț românesc să-și exprime prin versuri cuvântul doinit, adevărul despre bucuria, simțămintele, revolta, ura sau dragostea, sentimente izvorâte din nevoia de a se face auzit. În vreme de război, soldații care știau să scrie își exprimau de cele mai multe ori trăirile și sentimentele în agende sau prin scrisori pe care le trimiteau acasă celor dragi.

Încă din timpul războiului, ziarul „România. Organ al apărării naționale”, care a funcționat între lunile februarie 1917-martie 1918, sub direcția rezervistului Mihail Sadoveanu, a publicat în paginile sale poezii ostășești scrise direct din tranșeele războiului. De asemenea, astfel de poezii au fost tipărite atât în ziarul Neamul Românesc, condus de Nicolae Iorga, cât și în volume de poezii, cum sunt:  „Doruri și amoruri. Poezii scrise pe front și în Moldova, publicate în timpul războiului (1916-1918)”, apărut în 1919 la Alexandria,  dar și „Poezii și cântece de pe front”, volum întocmit de Nicolae Tomiciu și Nicolae A. Roșu.

Cert este că astfel de poezii se regăsesc pierdute prin diferite dosare ale Arhivelor Militare Române printre importante rapoarte, ordine de zi sau jurnale de operații ale diferitelor unități militare, dar care au fost meticulos arhivate de către Serviciul de Informații al Armatei Române.

Cântec de război

Pe marginea curiței

Merg soldații sărmănei

Tropăindu-și cismele,

Zornăindu-și pintenii,

Blestemându-și părinții;

Mai tare, măicuțele

Că le-au menit sorțile

Care i-a făcut voinici

Să moară de gloanțe pe-aici.

Pică unu, pică doi,

Pică-o mie dintre noi.

Pică unu’ ntr-o cărare,

La el merge-o fată mare

Și din gură strigă tare:

-„O, săracii ochi frumoși,

Ați ajuns de stați pe jos;

Și voi, buze subțirele,

Cum trag corbișori din ele”

S-au înființat spitale

Prin case mari și prin școale.

Doctori, medici, domnișoare,

Cucoane cu milioane,

Vin cu doamna Văitoianu,

Grijesc de rănit, sărmanu .

Stau și zi și noapte-n picioare,

Dau la răniți ajutoare,

Le dau țigări și bomboane

Și-i leagă mereu la rane,

Că-i rănit bietul soldat,

Pentru țară s-a luptat.

Foaie verde trei lipani,

Arză-i focu, nemți bălani;

Acuma cercul s-o strânge

Și i-am sătura de sânge.

Lupta Rusu de trei ani

Și noi stam între dușmani.

Și-am zis verde de trei foi,

Strigă Rusu către noi:

-„Nu le mai dați cereale

La trupele austro-ungare,

Că doar s-or preda de foame!”

Dar noi le-am trimes mâncare

Și ei vin să ne omoare

Și vor țara să ne ia,

Bată-i Maica Precista,

Bată-i Bunul Dumnezeu

Și glonțul din tunul meu!

Brigadier Cuza Petrache, Regimentul 11 Artilerie, bateria I-a.

Sursa:

-Arhivele Naționale Istorice Centrale București,  fond Arhur Văitoianu, dosar 11, manuscris.

Prof.dr. Cornel Mărculescu