ORIGINEA SATULUI RACOVIŢA-Partea II a

Clima

Aşezat într-o poziţie fericită, la adăpostul pădurii „Iuda” şi a lăstarului „Cantacuzino”, satul Racoviţa se bucură de o climă temperată, fiind ferit de urgia crivăţului şi de suflarea uscată a Austrului. Nu vom întâlni pe timpul iernii troiene de zăpadă şi nici pe timpul verii uragane puternice, nori de praf sau arşiţe, secetă uscată şi îndelungată pe timpul verii. Primăvara începe de timpuriu şi dă prilej sătenilor să-şi însămânţeze, din vreme, orz, ovăz şi porumb, iar vitelor un soare cald şi colţ de iarbă verde, scutind pe stăpâni de nutreţ. Toamna cea bogată, prelungindu-se uneori până în cursul lunii decembrie, dă posibilitate sătenilor să-şi culeagă produsele, să-şi facă însămânţările de toamnă, să-şi facă ogoare şi să se aprovizioneze de iarnă. Astăzi chiar, 17 decembrie 1942, câţiva oameni arau şi semănau grâu pe locurile dintre Hăbeni şi Racoviţa. Ploile cad la timpul potrivit şi în destulă comunitate. Pământul, în cea mai mare parte argilos, capătă fertilitate numai datorită ploilor, dinspre miazăzi, prin poarta deschisă spre Băleni, de către „Băltăreţ”.

Ce ar însemna pământul argilos fără ploaia binefăcătoare a Băltăreţului? Cum s-ar prezenta pajiştea verde a întinsului izlaz din jurul satului şi ce s-ar întâmpla cu firişoarele de grâu, galbene, ofilite, şi strânse ca într-un corset de argilă, dacă nu ar veni ploaia. De unde? Vine ploaia? Las să vie! Şi apoi paparudele! Sau , sfinte Nicolae, dă-ne un pic de ploaie! Ori, cărămidă nouă, dă Doamne să plouă! Nu sunt oare strigăte de alarmă, de îngrijorare, că Băltăreţul a întârziat sau că a obosit alergând pe întinse câmpii, cu povara norilor plini de ploaie răcoritoare?

De multe ori, primăvara şi toamna, crivăţul ţinut închis, ca să-şi arate puterea şi să se răzbune, rupe zăgazul dinspre răsărit, vine încărcat cu nori negri şi se descarcă cu ploi furtunoase pe pământul care abia aşteaptă răcoarea şi umezeala. Niciodată nu a lăsat grindină distrugătoare, ca-n părţile Săcuienilor, Răzvadului şi Gura Ocniţei, unde prăpădeşte semănăturile, grădinile şi viile.

Iată, deci, şi crivăţul poate fi binefăcător, când vine temperat, astâmpărat şi nu înfuriat, ca din cuşcă scăpat. Numai „Austrul” sau „Sărăcilă” nu-i folositor şi de viaţă dătător. Dacă întâmplător scapă prin desişul pădurii „Iuda”, apoi nu-i de lungă durată, căci la răsărit, miazănoapte sau nord, un negru nor se arată, de mult ori suflarea lui răscolind şi îndârjind pe celelalte vânturi binefăcătoare şi a tot stăpânitoare în hotarele satului Racoviţa.

Relief

Cu satul Racoviţa se împlinesc spusele poetului: „E uşor a scrie versuri / Când nimic nu ai a spune”… La fel şi cu relieful acestui sat. Câteva denumiri caracteristice şi potrivite toponimiei locului şi atâta tot. Jumătatea satului dinspre miazănoapte şi apus, fiind aşezată pe malurile pârâului Racoviţa, 15-20 m deasupra nivelului acestui pârâu, poartă numele de Mălureni. Aceste maluri par a fi nişte terase ale pârâului, un amfiteatru de unde locuitorii pot să supravegheze în toate direcţiile. Cealaltă parte a satului, despărţită de pârâu şi aşezată pe întinsul şes al islazului, numită „Sfoara”, prin faptul că terenul este plan, iar uliţele satului drepte, întinse ca o sfoară, se întinde spre răsărit şi miazăzi. În partea de apus a satului, pe toată lungimea Mălurenilor, se întinde „Valea Grecului”, pe unde curge pârâiaşul cu acelaşi nume. Alte văi, formate de cursul neregulat şi întortocheat al pârâului Racoviţa, sunt în partea de miazăzi a satului, dincolo de „Podul – vacilor”, loc unde îşi astâmpără setea cirezile de vaci şi turmele de oi, purtând numele de: „Obae” şi „Taraşi”. Chiar şi felul pământului a făcut pe săteni să dea locurilor diferite numiri. Astfel avem: „Bălana”, spre nord, cu pământul bălan, albicios, fiind spălat de grăsimea humusului de către apele provenite din topirea zăpezii, „Negraşii” spre apus, cu pământul negru, din cauza frunzelor putrezite, duse departe din pădurea „Iuda” de către vânturi, „Alunişul”, „Feriga”, „Muri”, botezate astfel fiindcă mai prezintă şi astăzi urme de aluniş, ferigi şi ruguri de mure. Până şi din provenienţa pământului avem câteva numiri: „Boereasca” spre răsărit, moşie boierească şi expropriată după războiul întregirii, „Sârbeasca”, unde majoritatea proprietarilor sunt sârbi, „Comişăneanca” spre nord şi „Căzăceanca” spre apus. Alte forme naturale de pământ nu întâlnim în aşezarea satului Racoviţa.

O mică ridicătură de pământ, „La movilă”, care a început să se rotunjească şi să se şteargă din cauza intemperiilor vremii, pare a fi şi ea o movilă artificială,ndicată de boier drept movilă ca hotar pentru a despărţi o moşie de alta.

Ape

Izvorând din desişurile pădurii „Iuda”, având la sorginte multe izvoraşe care se întind ascunse pe sub rădăcinile arborilor seculari întocmai ca o caracatiţă, pârâul Racoviţa îşi adună apele reci la ieşirea din pădure, curge la început pe un loc întins, revărsându-se în partea de nord a satului la „Băltăi”, apoi cotind şi şerpuind prin Mălureni, se îndreaptă spre mijlocul satului, ocoleşte biserica şi cimitirul, ca apoi să ude grădinile din partea de sud a satului şi să fie întrebuinţat în grădinărie de locuitorul Toma Drăgulescu. Ceva mai mult, oprit şi canalizat în unele locuri, sătenii şi-au făcut heleştee şi topitorii pentru in şi cânepă, apa fiind foarte prielnică pentru creşterea peştilor, iar cursul fiind domol şi constant. Nu are un murmur puternic care să vorbească de trecutul satului, de dusul bine; dar liniştea şi apa lui înviorează şi dau viaţă plantelor, animalelor şi chiar locuitorilor. Este o adevărată binefacere pentru săteni. Ce s-ar face sutele de gâşte albe care împânzesc covorul verde al islazului şi-şi învaţă bobocii la înot în apele lui? Cu ce s-ar uda grădinile de zarzavat? Unde s-ar mai scălda copiii? Dar adăpatul vitelor, înălbitul pânzelor, spălatul grâului şi lipitul textilelor?

Şi-apoi, la ieşirea din sat, livezile nu au în pârâu un burete care le udă şi le face să crească? Intrând apoi pe terenul satului Băleni, este pus la lucru de sârbi la udatul grădinilor, iar Gheorghe Niţescu îl foloseşte la marele heleşteu din care se pescuieşte şi se alimentează satele din împrejurimi. Celălalt pârâiaş, „Valea Grecului”, îşi are izvoarele multiple tot în subteranele pădurii „Iuda”. Iese domol din pădure, se răsfaţă în livezile din spatele satului scăldată în razele Soarelui, formează heleşteul locuitorului Toma Constantinescu, şerpuieşte prin sălciile de la „Podul vacilor”, ca apoi să-şi grăbească cursul şi să se unească cu pârâul Racoviţa la „Taraşi”. Un singur neajuns au aceste ape. Dacă-şi menţin apele pe timpul verii şi al toamnei, apoi de multe ori când primăverile sunt ploioase iar zăpezile mari, se revarsă şi inundă livezile în locurile joase, aducând pagube. Faţă de binefacerile ce revarsă asupra vieţii întregului sat, relele sunt neînsemnate. Rămâne ca hărnicia locuitorilor să înlăture aceste neînsemnate pagube prin crearea de heleştee, prin plantare de sălcii pe malurile lor şi prin adâncirea albiei în locurile joase. Aş prefera 1 ha pe marginile acestor ape, decât 3 ha în vatra satului.

Prof. dr. Cornel Mărculescu