Alexandru Oprea, ofițer cu o lungă carieră în structurile de apărare ale României, actualemente rezervist și politician, candidat pentru Senat din partea P.M.P., a avut astăzi un mesaj adresat militarilor veterani ai teatrelor de operatii:
“Astăzi, de Ziua Veteranilor, ar trebui să ne gândim la toți cei care au luptat pentru noi, pentru România, pentru drepturile și libertățile cetățenești.
Militarii sunt cei care se sacrifică pentru ceilalți, prin jurământ – un jurământ pe care toți sunt obligați să-l respecte, indiferent de situație. Să nu uităm niciodată acest jurământ! Să nu uităm nici să ne respectăm veteranii!
Tocmai de aceea, am conceput un proiect de modificare legislativă care să elimine discrepanțele dintre pensiile militarilor și polițiștilor. S-au făcut foarte multe greșeli în legislație, în ultimii ani, în defavoarea rezerviștilor.
În vechea Lege 164/2001 (o lege care ar fi fost aplicabilă și acum, dacă nu ar fi fost desființată în anul 2011) mai exista un spor – așa-zisul salariu de merit -, de care beneficiau doar cei care îl aveau la data trecerii în rezervă. Niciun spor cu caracter temporar nu era luat în calculul pensiei militare. Iar aceste sporuri, alături de altele care aveau caracter permanent, introduse pe parcurs, în ani diferiți, și care nu intră în baza de calcul, sunt cele care conduc la existența actualelor discrepanțe între pensiile militare și sistemul civil.
Mai sunt și alte erori grave – precum așa-zisa reglare a fiscalității (41,5%) între pensii și salarii – care nu se aplică și la celelalte categorii socio-profesionale care au pensiile calculate altfel decât pe sistemul de contribuții (în speță, la magistrați).
Pentru toate aceste schimbări necesare mă voi lupta, în următorii ani, ca viitor senator de Dâmbovița. Pentru că TREBUIE, ca cetățeni, să le apărăm și noi drepturile celor care ne apără țara și nu-și încalcă jurământul!”