You are currently viewing DRAGODANA:  PARTENERIAT DE ARTA ÎNTRE LICEUL DE ARTE „BĂLAȘA DOAMNA” ŞI BIBLIOTECA DRAGODANA

DRAGODANA: PARTENERIAT DE ARTA ÎNTRE LICEUL DE ARTE „BĂLAȘA DOAMNA” ŞI BIBLIOTECA DRAGODANA

Elevi ai Liceului de Arte „Bălășa Doamna”, sub coordonarea profesorilor îndrumători Maria Alecu și Mădălina Stoian, la inițiativa Bibliotecii comunale Dragodana și primăriei din localitate, au înfrumusețat exteriorul fostei școli din satul Străoști, din comuna Dragodana.
Imobilul este in curs de reabilitare de către Primăria Dragodana necesitând investiții majore, nefiind renovat de peste 30 de ani. Clădirea fostei școli urmează să devină un centru de activități pentru copiii din localitate, iar lângă clădire, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița va fi amenajat un parc, lucrările pentru acesta fiind deja începute.

Parteneriatul dintre Biblioteca comunala Dragodana și Liceu de Arte „Bălașa Doamna” s-a materializat prin decorarea pereților clădirii cu picturi executate de elevii liceului, elevi ce și-au pus amprenta talentului lor în înfrumusețarea viitorului centru pentru elevi.

Copiii localității, prin vocea primarului, Gheorghe Sandu, mulțumesc colegilor mai mari și profesorilor îndrumători pentru darul artistic, de suflet, primit.