Primarul comunei Ulmi, Bogdan Tița, anunță extinderea sistemului de supraveghere video din comună cu 80 de camere video, din care o parte sunt camere LPR, cu identificarea plăcuțelor de înmatriculare ale autovehiculelor. Sistemul de supraveghere are ca principal rol reducerea infracționalității și creșterea siguranței locuitorilor.
„Cu scopul de a reduce infracționalitatea, de a crește siguranța cetățenilor și protecția bunurilor publice si private a fost extins sitemul de supraveghere video în comuna noastră.
Au fost montate 80 de camere de supraveghere noi, 64 de camere 4k, ultra full HD, și încă 16 camere LPR, cu identificarea plăcuțelor de înmatriculare ale autovehiculelor. În total, în comuna noastră funcționează 108 camere de supraveghere. În urma vizionării imaginilor stocate, deja au fost identificate persoane care au aruncat gunoaie la voia întâmplării și s-au luat măsuri conform legii”, anunță Bogdan Tița.
