You are currently viewing CJ DÂMBOVIȚA: Comuna Doicești se află într-un amplu proiect de modernizare

CJ DÂMBOVIȚA: Comuna Doicești se află într-un amplu proiect de modernizare

Președintele CJ Dambovita, Corneliu Ștefan, anunță că, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, patru din cele cinci investiții importante din amplul proiect de modernizare a comunei Doicesti, au intrat în linie dreaptă.
„Cele 5 proiecte au o valoare însumată de aproximativ 10.000.000 de lei, iar din aceasta Consiliul Județean asigură 4.800.000 de lei.
Așadar, cele 4 proiecte care vor fi finalizate în perioada imediat următoare sunt:
– Modernizarea de drumuri în comună – 2.700.000 de lei;
– Asigurare scurgeri de ape pluviale – 2.300.000 de lei;
– Construire trotuare – 1.300.000 de lei;
– Teren multisport – 660.000 de lei.


De asemenea, tot prin PJDL, se lucrează la documentația proiectului de asigurare a scurgerilor de ape pluviale de pe străzile Zorilor, Iancu Jianu și Bărbătești. Aici, valoarea investiției este de 2.900.000 de lei.
Tot în Doicești se mai lucrează acum la o sală de sport, finanțare asigurată de CNI, valoarea fiind de 5.700.000 de lei.
Prin Administrația Fondului pentru Mediu, primăria condusă de Cosmin Stana derulează proiectul de creștere a eficienței energetice a Centrului de zi pentru copii din comună, 4.560.000 de lei.
Din bugetul primăriei se amenajează un spațiu de recreere, proiectul având o valoare de 2.100.000 de lei.
Nu în ultimul rând, prin Programul Național „Anghel Saligny”, a fost finalizată modernizarea de străzi, 1.720.000 de lei, și extinderea rețelei de canalizare, 630.000 de lei”, precizează președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.