You are currently viewing CJ DAMBOVITA: Concursul Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ediția LIV, la Târgoviște

CJ DAMBOVITA: Concursul Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ediția LIV, la Târgoviște

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu” şi cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, desfăşoară în perioada 3 – 4 noiembrie 2022, a LIV – a ediţie a Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, structurat pe patru secţiuni de creaţie: poezie, proză scurtă teatru scurt şi eseu.

Concursul urmăreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal.

Atașăm prezentului comunicat de presă REGULAMENTUL Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” și menționăm faptul că ultima zi de înscriere este 30 octombrie 2022.

REGULAMENT

Festivalul-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”

Ediţia a LIV – a, Târgovişte, 3 – 4 noiembrie 2022

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu” şi cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, desfăşoară în perioada 3 – 4 noiembrie 2022, a LIV – a ediţie a Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, structurat pe patru secţiuni de creaţie: poezie, proză scurtă teatru scurt şi eseu.

Concursul se adresează creatorilor de literatură din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani, indiferent dacă sunt membri ai uniunilor de creaţie sau au publicat volume de autor.

Concursul urmăreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal. Concurenţii – care pot participa la una sau mai multe secţiuni – se vor prezenta la concurs cu un grupaj de maxim 10 titluri pentru secţiunea de poezie, 3 proze, însumând maximum 8 pagini la secţiunea proză scurtă, 1-2 piese (inclusiv pentru copii) pentru secţiunea teatru scurt. Se pot aborda teme la alegere. Pentru secţiunea eseu, este necesară o lucrare de circa 4–5 pagini, pe tema: „Poeții Văcărești – precursori ai literaturii românești moderne”.

Lucrările trebuie editate în Word, cu fontul Times New Roman, corp 12, la un rând şi jumătate. Acestea vor avea un motto, ce se va regăsi într-un plic închis, conţinând un CV detaliat (numele concurentului, data naşterii, activitatea literară, adresa, numărul de telefon şi adresa de e-mail) şi vor fi trimise prin poştă (imprimate pe hârtie şi pe un CD), până la data de 30 octombrie 2022, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 15, cod poştal 130007, Municipiul Târgovişte, județul Dâmbovița. Lucrările pot fi trimise și prin poşta electronică, la adresa de e-mail: strategiiculturale@yahoo.com; acestea vor fi însoţite de un motto, precum şi de un CV (care să cuprindă datele personale solicitate mai sus), organizatorii asigurând confidenţialitatea acestora până ce juriul va delibera şi va stabili premianţii ediţiei. Concurenţii care nu vor trimite toate datele de identificare vor fi eliminaţi din concurs.

Concurenţii care au obţinut un premiu la una dintre secţiuni, în ediţiile anterioare, se vor putea înscrie în concurs doar la o altă secţiune.

Nu vor participa la concurs lucrările care vor fi trimise după 30 octombrie 2022, data poştei.

Prin trimiterea lucrărilor la concurs, participanții declară pe proprie răspundere că opera propusă spre jurizare este în întregime creația lor și că nu se încalcă drepturile patrimoniale și morale ale altor persoane, prin publicarea acesteia, conform Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, participanții la concurs își exprimă în mod expres consimţământul ca organizatorii să folosească datele de identificare cu caracter personal, puse la dispoziţie, numai cu privire la derularea Festivalului – Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”.

Participarea la concurs presupune acordul cu condițiile prezentate în Regulamentul concursului.

Juriul va fi format din scriitori, critici literari, profesori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

Jurizarea va avea loc în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie 2022. Rezultatele vor fi afișate pe site-ul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, www.cjcd.ro și pe contul de Facebook al acestuia, în data de 4 noiembrie 2022.

Premierea se va face online, în data de 4 noiembrie 2022. Detaliile tehnice vor fi anunțate pe site-ul www.cjcd.ro şi pe contul de Facebook al centrului.

Câștigătorii vor primi diploma prin poștă la adresa indicată în CV–ul concurentului și prin virament bancar valoarea premiului obținut. Organizatorii se obligă să reţină şi să vireze impozitele datorate către bugetul de stat de beneficiarii premiilor, conform prevederilor Legii nr. 227/2015 cu modificările ulterioare privind Codul Fiscal.

Lucrările câștigătoare vor fi publicate în volumul „Concursul Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”. Laureaţi ai ediţiei a 54-a”. Concurenții publicați în volum vor primi prin poștă câte un exemplar al acestuia.

Vor fi oferite următoarele premii:

Trofeul festivalului, în valoare de 1.000 lei.

Poezie:

1 – Premiul Naţional pentru Poezie = 500 lei

2 – Premiul al II-lea = 400 lei

3 – Premiul al III-lea = 300 lei

4 – Menţiune = 200 lei

Proză scurtă:

1 – Premiul Naţional pentru Proză = 500 lei

2 – Premiul al II-lea = 400 lei

3 – Premiul al III-lea = 300 lei

4 – Menţiune = 200 lei

5 – Premiul „Mircea Horia Simionescu” al Societății Scriitorilor Târgovişteni

Eseu:

1 – Premiul Naţional pentru Eseu = 500 lei

2 – Premiul al II-lea = 400 lei

3 – Premiul al III-lea = 300 lei

4 – Menţiune = 200 lei

5 – Premiul special al Bibliotecii Județene “I. H. Rădulescu” = 250 lei

Teatru scurt:

1 – Premiul Naţional pentru Teatru scurt = 500 lei

2 – Premiul al II-lea = 400 lei

3 – Premiul al III-lea = 300 lei

4 – Menţiune = 200 lei

Vor mai acorda premii speciale, constând în publicarea lucrării premiate, revistele: „Litere”, „Curier”, „Eroica”, „Impact”, „Bucureştiul literar şi artistic”, „Climate literare”, „Viaţa Basarabiei”, „Pro Arme”.

Relaţii suplimentare:

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa – telefon: 0245613112; e-mail: strategiiculturale@yahoo.com, web: www.cjcd.ro (unde vor fi publicate şi rezultatele finale).

Notă finală:

Orice modificare a actualului regulament va fi notificată în procesul-verbal de jurizare şi adusă la cunoştinţa publicului de către juriul naţional, alcătuit din personalităţi recunoscute ale vieţii cultural-literare naţionale.