You are currently viewing Programul muzeelor din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, cu prilejul zilei de 24 ianuarie 2022

Programul muzeelor din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, cu prilejul zilei de 24 ianuarie 2022

COMUNICAT DE PRESĂ

Unirea Principatelor reprezintă un moment de o însemnătate crucială în istoria României, iar Alexandru Ioan Cuza a fost simbolul acestui important eveniment istoric. Pe 5 și 24 ianuarie 1859, la Iași și la București, moldovenii și muntenii din cele două Adunări Elective, punând interesul țării mai presus de orice, au hotărât alegerea lui Cuza ca domnitor al Moldovei și Țării Românești.

Așadar, luni, 24 ianuarie 2022, următoarele muzee din structura Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul evoluţiei omului şi tehnologiei în paleolitic, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa Atelier „Gheorghe Petraşcu” și Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, vor fi deschise spre vizitare conform programului obișnuit, între orele 8:00 – 16:00 (ultimul acces fiind la ora 15:30), cu excepţia Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”, unde programul de vizitare este în intervalul orar 9:00 – 17:00 (ultimul acces la ora 16:30).

Preţul unui bilet pentru vizitare este de 12 lei (Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte), 10 lei (Ansamblul Brâncovenesc Potlogi) şi 8 lei pentru celelalte muzee.

Vă aşteptăm cu drag şi vă îndemnăm să respectaţi cu strictețe toate normele de prevenție recomandate de autorităţi!

Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița