You are currently viewing VULCANA PANDELE: De Ziua Națională a Tineretului a fost inaugurată o Sală de sport nouă

VULCANA PANDELE: De Ziua Națională a Tineretului a fost inaugurată o Sală de sport nouă

Astăzi, de Ziua Națională a Tineretului, la Vulcana Pandele, a fost inaugurată o modernă Sala de sport, investiție ce a fost realizată cu ajutorul Companiei Națională de Investiții.

La inaugurare au participat președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prefectul județului, Claudia Gilia, cei doi vicepreședinți ai CJ Dâmbovița, inspectorul școlar general, primarii de la Brănești, Șotânga, Doicești și Aninoasa.
“Cea mai potrivită zi pentru inaugurarea sălii de sport din comuna Vulcana Pandele! Astăzi, când sărbătorim Ziua Națională a Tineretului, la invitația domnului primar, am participat la inaugurarea sălii de sport din comună, o investiție de peste 7.000.000 de lei realizată prin Compania Națională de Investiții.
Pe lângă faptul că practicarea unui sport ne ajută pe toți să avem o viață sănătoasă, sportul este într-o mare măsură despre echipă și fair play, precum și despre creșterea încrederii de sine. Totodată, sala de sport inaugurată astăzi va fi de un real ajutor și în perspectiva orelor de educație fizică ale elevilor din Vulcana Pandele.
Felicitări tuturor pentru această investiție!”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Noua Sală de sport va fi folosită atât de elevi, pentru orele de educație fizică, dar va putea fi și închiriat de tinerii din comună pentru practicarea altor sporturi.