Șeful campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat, vineri, după ce Agenţia Europeană pentru Medicamente a autorizat vaccinul Pfizer pentru copiii de 12-15 ani, că aceștia se pot vaccina la orice centru unde există acest vaccin, cu sau fără programare. Studiile arată că niciun copil din acest interval de vârstă nu s-a îmbolnăvit de COVID după ce a fost vaccinat, a mai precizat dr. Gheorghiță.
„Copiii de 12-15 ani vor fi vaccinați la fel ca adulții, cu două doze administrate la interval de 21 de zile.
Procesul de vaccinare se poate efectua în centrele existente, în cabinetele de medicină de familie (…), precum și în cadrul unor evenimente de tip maraton de vaccinare sau centre de tip drive-thru”, a spus șeful campaniei de vaccinare, subliniind că este obligatoriu consimțământul părinților.
De asemenea, vaccinarea se poate face cu sau fără programare – pe platformă, programările se vor face în contul părinților, începând de săptămâna viitoare.
“Datele care reies din studiile efectuate arată un profil de siguranță și o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală. În grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați“, a mai spus Valeriu Gheorghiță.