Medicul militar Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat că nu există încă date care să justifice cea de-a patra doză de vaccin.
„La momentul actual, nu avem toate datele disponibile să putem spune că se justifică administrarea celei de a patra doze. Ştim în schimb că vaccinurile actuale, chiar după prima schemă, oferă o protecţie pentru formele grave de boală, inclusiv cu Omicron, iar doza de booster asigură o protecție de lungă durată, pentru că ştim că imunitatea pentru Omicron se pierde mai repede decât ceea ce ştiam pentru varianta Delta.
Rezultatul final al infectării va fi diferit la o persoană vaccinată faţă de una nevaccinată. Vaccinul ne protejează față de formele grave”.
Valeriu Gheorghiță a subliniat că, dată fiind transmisibilitatea extrem de crescută a variantei Omicron, toți suntem expuși la o eventuală infectare, însă forma de boală diferă la o persoană vaccinată faţă de una nevaccinată.