You are currently viewing Cadrul conceptual al Concursului școlar eparhial VOIEVODUL MATEI BASARAB – CTITOR DE CULTURĂ NAȚIONALĂ ȘI DE LĂCAȘURI SFINT

Cadrul conceptual al Concursului școlar eparhial VOIEVODUL MATEI BASARAB – CTITOR DE CULTURĂ NAȚIONALĂ ȘI DE LĂCAȘURI SFINT

  • Post category:CULTE
  1. Introducere

Concursul școlar eparhial Voievodul Matei Basarab – ctitor de cultură națională și de lăcașuri sfinte este organizat de către Arhiepiscopia Târgoviștei, Asociația Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița, Societatea de Științe Istorice – filiala Dâmbovița și Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon și cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, înscriindu-se în seria de evenimente cultural-religioase organizate în Arhiepiscopia Târgoviștei cu prilejul împlinirii a 370 de ani de la trecerea la cele veșnice ale voievodului Matei Basarab.

  1. Descrierea Concursului

Evenimentul cultural-educațional se înscrie în categoria concursurilor școlare, fiind centrat pe dezvoltarea competențelor-cheie, prin abordarea inter și transdisciplinară a conținuturilor specifice și se va desfășura în perioada 21 octombrie – 3 decembrie 2024.

Prin înscrierea la Concursul școlar eparhial Voievodul Matei Basarab – ctitor de cultură națională și de lăcașuri sfinte, participanții sunt de acord ca numele și datele câștigătorului/câștigătorilor să fie făcute publice. Lucrările pot fi folosite numai pentru promovarea concursului, în cadrul unor expoziții și numai cu menționarea numelui autorului și a profesorului îndrumător, cât și a instituției unde autorul învață.

  1. Organizatori

Arhiepiscopia Târgoviștei, Asociația Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița, Societatea de Științe Istorice – filiala Dâmbovița și Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște.

  1. Argument

Rolul fundamental pe care Voievodul Matei Basarab și l-a asumat a fost acela de protector al creștinătății ortodoxe din Balcani, urmând exemplul voievodului Neagoe Basarab „ctitor a toată Sfetagora”. Politica domnului de încurajare a discuțiilor religioase, care avea în vedere atât apărarea Ortodoxiei de calvini, cât și solidaritatea spirituală cu popoarele din sudul Dunării aflate sub ocupație otomană, va culmina cu întemeierea unor școli de limbă slavonă, apoi a primei școli cu un program de un nivel superior, pe care izvoarele vremii o menționează sub numele de „Schola graeca et latina”, aceasta fiind prima Academie în sens renascentist, instituție care se leagă strâns atât de tipăriturile apărute în acea vreme în capitala țării, cât și de unele opere de artă.

Epoca lui Matei Basarab este caracterizată ca o vreme de afirmare plenară a Țărilor Române atât pe plan intern, cât și pe cel extern, unul dintre momentele de vârf ale vieții politice din secolul al XVII-lea în spațiul românesc. Supranumit „cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru”, sprijinitor al culturii și tiparului, dar și un adevărat mecena al artelor, Matei Basarab reușește să realizeze în timpul domniei sale o legătură trainică între limba românească, cultura bisericească și biserică.

  1. Obiective

Proiectul își propune:

  • creșterea interesului pentru cunoașterea trecutului istoric al țării;
  • inițierea în realizarea unor itinerare istorice (reale sau imaginare), care să cuprindă și vizitarea unor muzee istorice;
  • stimularea creativității prin selectarea materialelor și realizarea unor compuneri pe teme date;
  • stimularea dorinței de a citi și de a afla noutăți prin intermediul lecturilor istorice.
  • continuarea demersului cultural-educațional inițiat în anul 2016 de către Arhiepiscopia Târgoviștei, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, în toate liceele din municipiul Târgoviște, prin organizarea concursurilor:
  • Ieromonahul Macarie și excelența tipografică de la Târgoviște în secolele XVI-XVIII (2016);
  • Diaconul Coresi – Voievod al limbii române și promotor al unității naționale (2017);
  • Contribuția Bisericii Ortodoxe Române la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918 (2018);
  • Biserici și mănăstiri dâmbovițene (2019);
  • Credință, educație și cultură în slujba comunității noastre locale – 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Neagoe Basarab (2021);
  • Sfânta Scriptură – izvor al înțelepciunii și al inspirației (2022);
  • Sfinți canonizați în Biserica Ortodoxă Română – mijlocitori pentru neamul românesc (2023).
  • stimularea elevilor capabili de performanță, prin oferirea unor premii motivante.
  1. Condiții de participare

Concursul se adresează tuturor elevilor din clasele a VII-a până la a XII-a, din școlile gimnaziale și liceele din municipiul Târgoviște și orașele Pucioasa, Fieni, Moreni, Titu, Răcari și Găești.

Nu se percepe taxă de participare.

  1. Desfășurarea Concursului

7.1. Lansarea concursului

În data de 21 octombrie, Arhiepiscopia Târgoviștei va posta pe site-ul eparhial regulamentul concursului, înregistrat și de către Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, și va informa profesorii de Religie de la școlile gimnaziale și liceele urbane, prin distribuirea postării pe grupul de WhatsApp al profesorilor de Religie și pe pagina de Facebook a Asociației Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița.

7.2. Înscrierea participanților

În perioada 22-29 octombrie, profesorii pentru disciplina școlară Religie informează elevii despre lansarea concursului școlar eparhial, iar cei care doresc să se înscrie la concurs, vor transmite o cerere de înscriere, către Arhiepiscopia Târgoviștei, prin intermediul profesorului de Religie de la clasă.

Fiecare profesor de Religie poate coordona minimum 3 elevi și maximum 30 de elevi.

7.3. Etapa pe școală

În perioada 31 octombrie – 15 noiembrie, sub coordonarea profesorului de Religie și în colaborare cu profesorii de Limba și Literatura Română, Istorie, Geografie, Educație Plastică/Artistică, elevii înscriși la concurs vor elabora un portofoliu.

Portofoliul va conține documentări (studii, eseuri, imagini, liste bibliografice etc.), adaptate la nivelul gimnazial/liceal, cu privire la contribuția adusă de Voievodul Matei Basarab la susținerea, promovarea și dezvoltarea culturii și a spiritualității naționale.

Pagina de gardă a portofoliului va cuprinde obligatoriu numele elevului, denumirea școlii de proveniență, clasa și numele profesorului coordonator.

În data de 18 noiembrie va avea loc o primă evaluare a portofoliilor, după criteriile prevăzute în anexă, în etapa pe școală, de către o comisie constituită la nivelul fiecărei școli (prin decizie internă emisă de directorul instituției de învățământ), formată din profesorul de Religie, un profesor de Limba și Literatura Română și un profesor de Istorie/Geografie.

Decizia internă, emisă de directorul instituției de învățământ pentru constituirea comisiei de evaluare la nivelul școlii, se va transmite Inspectorului de Religie din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, de către profesorii de Religie coordonatori de portofolii, prin intermediul poștei electronice, până la data de 17 noiembrie.

Lucrările vor fi evaluate pe trei niveluri de studiu, astfel:

  • clasele VII-VIII
  • clasele IX-X
  • clasele XI-XII

La evaluarea din cadrul etapei pe școală se va selecta câte un portofoliu (cel care a obținut punctajul maxim) pentru fiecare nivel de studiu din unitatea de învățământ respectivă.

Arhiepiscopia Târgoviștei va oferi diplome tuturor participanților, iar portofoliile câștigătoare, calificate la etapa finală, vor fi transmise de către profesorul de Religie, până la data de 20 noiembrie, directorului Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, cu menținea „pentru concursul școlar dedicat Voievodului Matei Basarab”.

7.4. Etapa finală

În această etapă, vor fi evaluate portofoliile desemnate câștigătoare în etapa anterioară și se vor selecta primele trei portofolii din fiecare nivel de studiu.

Evaluarea se va desfășura după criteriile prevăzute în anexă, și va avea loc în data de 25 noiembrie, la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, de către o comisie formată din:

  1. dr. Ionuț ILEANA – delegatul Arhiepiscopiei Târgoviștei – Președintele Comisiei;
  2. Dl prof. Alexandru MITRU – Inspector Școlar General Adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița și Președinte Societatea de Științe Istorice – filiala Dâmbovița;
  3. prof. dr. Mihail Iulian STAN – Inspectorul de Religie din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița;
  4. Dna prof. Anca IUGA – Inspector de Limba și Literatura Română în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița;
  5. prof. dr. Marin BUGIULESCU – Directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște;
  6. Dna prof. Simona Maria MIHAI – Inspector Școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița și Președinte Asociația Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița;
  7. Dna prof. Gabriela CATRINA – Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște.

Se vor acorda locurile I, II și III primelor portofolii de la fiecare nivel de studiu.

Dacă vreunul dintre membrii comisiei este și coordonator pentru realizarea vreunui portofoliu, nu va avea drept de notare la evaluarea acestuia. De asemenea, nu va nota portofoliile provenite din școala în care activează în calitate de cadru didactic.

În data de 26 noiembrie, rezultatele concursului, validate de Arhiepiscopia Târgoviștei, vor fi făcute publice pe grupul de WhatsApp al profesorilor de Religie și pe pagina de Facebook a Asociației Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița.

În data de 27 noiembrie, până la ora 10.00, pot fi depuse contestații, la Arhiepiscopia Târgoviștei, în aceeași zi, rezultatele finale urmând să fie făcute publice pe grupul de WhatsApp al profesorilor de Religie și pe pagina de Facebook a Asociației Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița.

În data de 3 decembrie, Arhiepiscopia Târgoviștei va acorda diplome și premii tuturor elevilor înscriși la concurs, într-un cadru festiv.

Diplomele vor fi semnate de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON și de dl prof. Valentin Irinel STANCU, Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița. Pe diplome vor fi menționate și numele profesorilor coordonatori.

Toți profesorii implicați în proiect vor primi adeverințe de participare (coordonator/evaluator), emise de conducerea fiecărei școli, în baza deciziei interne la care s-a făcut referire mai sus.

Elevilor participanți nu le vor fi restituite portofoliile.

  1. Calendarul de desfășurare a Concursului
  • 21 octombrie – lansarea concursului
  • 22-29 octombrie – înscrierea la concurs
  • 31 octombrie – 15 noiembrie – alcătuirea portofoliilor
  • 17 noiembrie – transmiterea deciziilor interne de constituire a comisiilor de evaluare la nivelul școlii, către Inspectorul de Religie din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița
  • 18 noiembrie – evaluarea portofoliilor – etapa pe școală
  • 18-20 noiembrie – depunerea portofoliilor câștigătoare la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște
  • 25 noiembrie – evaluarea portofoliilor – etapa finală
  • 26 noiembrie – afișarea rezultatelor
  • 27 noiembrie – depunerea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale
  • 3 decembrie – festivitatea de premiere a tuturor participanților
  1. Promovarea Concursului

Organizatorii vor mediatiza conceptul concursului pe site-ul Arhiepiscopiei Târgoviștei, www.arhiepiscopiatargovistei.ro și pe pagina de Facebook a Asociației Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița.

Cadrele didactice și elevii vor putea să-și exprime gândurile despre acest concurs într-un articol din revista Profesorilor de Religie din județul Dâmbovița – „Evlavia”.

  1. Coordonatorii proiectului
  • Pr. dr. Ionuț GHIBANU, Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei
  • Pr. dr. Marian PUIESCU, Consilier Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei
  • Pr. dr. Ionuț ILEANA, Consilier Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei
  • Dl prof. Valentin Irinel STANCU, Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița
  • Dl prof. Alexandru MITRU, Inspector Școlar General Adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița și Președinte Societatea de Științe Istorice – filiala Dâmbovița
  • Pr. prof. dr. Mihail STAN, Inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița
  • Dna prof. Anca IUGA, Inspector Școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița
  • prof. dr. Marin BUGIULESCU, Directorul Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște
  • Dna prof. Simona Maria MIHAI, Inspector Școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița și Președinte Asociația Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița