You are currently viewing GUVERN: „O decizie fermă privind redeschiderea școlilor o vom lua pe 2 februarie.”

GUVERN: „O decizie fermă privind redeschiderea școlilor o vom lua pe 2 februarie.”

  • Post category:GUVERN

Premierul Florin Cîțu a declarat luni că „o decizie fermă” privind redeschiderea școlilor va fi luată pe 2 februarie, în această perioadă urmărindu-se evoluția pandemiei.

„Vrem, ca toată lumea, să fie deschise şcolile şi economia să fie deschisă, dar nu contează ce vreau eu, contează care este situaţia din punct de vedere al sănătăţii, pentru că nu putem să relaxăm prea mult condițiile şi apoi să punem presiune pe sistemul medical”, a mai declarat premierul.

Majoritatea școlilor din România vor fi deschise din 8 februarie, adică din semestrul al doilea, iar decizia va fi luată în funcție de rata de infectare din fiecare localitate, a anunțat, în 14 ianuarie, președintele Klaus Iohannis.

În localitățile care se încadrează în „scenariul verde”, toate școlile se redeschid fizic.
În localitățile care se încadrează în „scenariul galben” vor merge la școală elevii din ciclul primar și cei din clasele terminale, precum și copiii de grădiniță.
În localitățile care se încadrează scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă fizic la cursuri copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.