You are currently viewing Nuclearelectrica și CCIR au organizat prima ediție a evenimentului „Parteneri pentru Excelență Nucleară”, eveniment dedicat dezvoltării pe termen lung a sectorului nuclear și a lanțului valoric din România

Nuclearelectrica și CCIR au organizat prima ediție a evenimentului „Parteneri pentru Excelență Nucleară”, eveniment dedicat dezvoltării pe termen lung a sectorului nuclear și a lanțului valoric din România

COMUNICAT DE PRESĂ

Nuclearelectrica, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), a organizat astăzi, 30 octombrie 2024, evenimentul de tip Suppliers’ Day „Parteneri pentru Excelență Nucleară”, eveniment care a avut ca obiectiv dezvoltarea relațiilor cu mediul de afaceri din România și valorificarea capabilităților furnizorilor români, prin raportare la standardele industriei nucleare, în perspectiva dezvoltării proiectelor de investiții majore ale Nuclearelectrica dar și a operării in condiții de securitate nucleară a CNE Cernavodă.

Evenimentul, desfășurat la sediul CCIR, a reunit profesioniști din sectorul energetic și companii specializate în diferite domenii de activitate, a căror contribuție ar putea fi valorificată în dezvoltarea sectorului nuclear din România, simultan cu dezvoltarea lanțului valoric național, pentru o poziționare avantajoasă a României la nivel regional si creșterea nivelului de reziliență economico-financiară.

„Sectorul nuclear sprijină 1 milion de locuri de muncă în UE, cu potențial de creștere la 1,3 milioane datorită noilor proiecte. România a făcut deja pași importanți: am creat primul centru de instruire pentru SMR și o Școală Națională de Energie Nucleară, menite să formeze viitorii experți. Securitatea energetică regională depinde de creșterea utilizării energiei nucleare, iar dezvoltarea capacităților locale și a lanțurilor de aprovizionare este obligatorie. Proiectele nucleare reprezintă un efort colectiv, iar România este pregătită să împărtășească expertiza acumulată. În pregătirea noii tehnologii SMR, este esențial să valorificăm oportunitățile pentru industria locală și să oferim sprijinul necesar pentru adaptare și specializare,” a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„România are un rol esențial în Europa prin proiectele noastre de energie nucleară, care contribuie la securitatea energetică și la tranziția către o economie verde. „Parteneri pentru Excelență Nucleara a fost gândit pentru a crește nivelul de implicare al furnizorilor români, implicit nivelul de dezvoltare economică locală. Ne-am propus să facilităm înțelegerea asupra rigurozității unui operator nuclear, proceselor și activităților specifice, standardelor și principiilor înalte de securitate nucleară, toate cu respectarea legislației aplicabile. Proiectele noastre de investiții, pe lângă rolul esențial în decarbonizare și avans tehnologic, înseamnă, în mod egal, sustenabil, și dezvoltarea economică a României. Împreună putem asigura excelența operațională pe termen lung al acestor proiecte,” a declarat Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica.

Președintele CCIR, Mihai Daraban, a subliniat importanța colaborării dintre sectorul privat și cel public pentru dezvoltarea sustenabilă a României, precizând faptul că „în afară de avantajele energetice, dezvoltarea industriei nucleare implică și o serie de beneficii economice semnificative, cum ar fi: crearea de noi locuri de muncă, atragerea de investiții și dezvoltarea infrastructurii industriale. În ceea ce privește forța de muncă înalt calificată, România dispune de o bază solidă de specialiști și instituții de cercetare care pot contribui la inovarea în acest domeniu, consolidând, în acest fel, rolul României în cadrul sectorului energetic european. Camera de Comerț și Industrie a României va continua să susțină inițiativele care promovează inovația, cooperarea și investițiile în acest sector strategic, cu scopul de a asigura un viitor energetic sigur, sustenabil și competitiv pentru generațiile viitoare.”

Evenimentul a inclus sesiuni tehnice dedicate noilor perspective de dezvoltare ale Nuclearelectrica și necesităților operaționale ale centralei de la Cernavodă, precum și sesiuni interactive destinate familiarizării cu specificul industriei nucleare.

La prima ediție a „Parteneri pentru Excelență Nucleară” au participat 50 de companii, din diverse domenii de activitate.