You are currently viewing Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Școala Gimnazială Ulmi prin proiectul „De la poveste la vers: Eminescu pentru cei mici”

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Școala Gimnazială Ulmi prin proiectul „De la poveste la vers: Eminescu pentru cei mici”

  • Post category:Actual

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Școala Gimnazială Ulmi a organizat proiectul educațional „De la poveste la vers: Eminescu pentru cei mici”, o inițiativă dedicată promovării valorilor culturale românești și operei poetului național Mihai Eminescu, într-o formă accesibilă elevilor.

Proiectul a inclus un concurs educațional adresat copiilor din învățământul preșcolar și primar, care a urmărit stimularea interesului pentru poezie, lectură și exprimare artistică, prin activități creative inspirate din universul eminescian.
La această activitate au participat 252 de elevi, provenind din 55 de unități de învățământ, număr ce reflectă interesul crescut al cadrelor didactice pentru cultivarea gustului estetic și a respectului față de patrimoniul cultural național încă de la vârste fragede.

Un plus de valoare al evenimentului a fost prezența doamnei Folea Mădălina, inspector pentru activități extrașcolare, care a participat în calitate de reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, apreciind inițiativa educațională și impactul acesteia asupra formării culturale a copiilor.
Prin organizarea acestui proiect cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Școala Gimnazială Ulmi a reafirmat rolul educației în păstrarea și transmiterea valorilor culturale românești, oferind copiilor oportunitatea de a descoperi poezia lui Mihai Eminescu „de la poveste la vers”, într-un mod atractiv, creativ și formativ.

Directorul unității, Stroe Roxana Emilia, a subliniat importanța unor astfel de activități, afirmând că „Ziua Culturii Naționale reprezintă un prilej de a aduce copiii mai aproape de identitatea noastră culturală, iar Eminescu rămâne un reper esențial în educația lor artistică și morală”, menționând totodată că întreaga activitate a fost rezultatul unei colaborări frumoase dar mai ales eficiente, între conducerea unității și echipa de cadre didactice implicate în organizare.
Activitatea s-a desfășurat într-o atmosferă festivă și educativă, fiind apreciată de preșcolari, elevi, cadre didactice și părinți, constituind un exemplu de bună practică în celebrarea culturii naționale în mediul școlar.

Școala Gimnazială Ulmi