You are currently viewing IPJ DÂMBOVIȚA: Dosare penale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducere făra permis

IPJ DÂMBOVIȚA: Dosare penale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducere făra permis

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pentru control, pe raza localității Crângași, un autoturism condus de bărbat de 46 de ani, din Tărtășești.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie peste valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

De asemenea, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Bilciurești au identificat, pe raza localității, un tânăr de 17 ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, efectuând cercetări sub coordonarea procurorului de caz.