You are currently viewing EDITORIAL: Va înlocui internet-ul biblioteca?

EDITORIAL: Va înlocui internet-ul biblioteca?

Această întrebare mi-a încolţit în minte în urma audierii unei conferinţe susţinute de către biofizicianul Virgiliu Gheorghe, şi anume „Influența mass mediei şi a tehnologiilor moderne asupra vieţii omului”. Instantaneu am făcut legătura cu biblioteca, în contextul în care tot mai multe voci, bineînţeles neavizate, susţin că bibliotecile ar fi pe cale de dispariţie, că rolul lor s-ar rezuma la acela de Internet caffe, că bibliotecarii nu îşi mai găsesc locul în acest context etc.
Observăm că lumea virtuală a Internetului devine din ce în ce mai des o lume paralelă a celei reale, chiar văzută ca şi o copie mult mai bună a acesteia. Atracţia către o astfel de „realitate” a crescut atât de mult încât adolescenții din ziua de astăzi preferă să se integreze într-o astfel de lume, care nu îi obligă să facă faţă provocărilor inerente aparţinând realităţii, ascunzându-se, de cele mai multe ori, în spatele unei identităţi false. În prezent, ne confruntăm din ce în ce mai mult cu atracţia tineretului spre această iluzie tehnologică, fapt pentru care o serie de pericole îi pândesc dincolo de ecranul calculatorului: neadaptare, însingurare, confundarea virtualului cu realitatea etc.
Aspectele negative pot fi însă surmontate de cei care au rolul de a ghida în noianul acesta informaţional şi de a nu permite transformarea Internetului dintr-un instrument de referinţă într-o armă cu puteri nocive, incomensurabile la nivelul psihicului celor care nu mai pot face diferenţa între real şi virtual.
De cele mai multe ori ne este dificil să observăm efectele tehnologiei asupra noastră deoarece ea face parte din mediul nostru de zi cu zi, „este mediul nostru înconjurător” după cum spune McLuhan, şi din această cauză ne-am obişnuit cu el. Dar cum tehnologia comunicaţională poate face mult bine, tot aşa poate face şi mult rău, impactul mass-mediei asupra societăţii cât şi asupra noastră ca indivizi fiind unul dezastruos, singurul remediul putând fi „dezvoltarea unui ascetism care să ne păzească de abuzul tehnologiei.”
Din păcate, omul a început să-şi creeze diverse extensii ale corpului şi minţii sale (îmbrăcăminte, unelte, cărţi, telefon, televizor, computer etc.) care să-i uşureze activitatea de zi cu zi şi să îl ajute să facă ceea ce înainte reuşea şi fără ele, în mare măsură. De exemplu, ştim că grecii din Antichitate preferau „cartea vorbită” în Agora în locul celei scrise, care, spuneau ei, afectează memoria.
Nicholas Carr, scriitor american care a publicat o serie de cărţi şi articole despre noile tehnologii şi impactul acestora asupra culturii, în cartea The Shallows: What the Internet Is Doing to Our Brains, constată că generația actuală, dependentă de Internet, nu mai are răbdare să parcurgă textele în integralitatea lor, mulţumindu-se doar cu o trecere în revistă a pasajelor pe care le consideră importante, din punctual lor de vedere.
Trebuie să recunoaştem că astfel se pierde esenţa şi profunzimea actului de lectură. Din păcate trăim într-o lume în care cartea ca obiect cultural şi educaţional începe să-şi piardă importanţa şi impactul asupra noii generaţii, alternativa Internetului părând mult mai atractivă. Atunci se naşte întrebarea: de ce nu mai citesc tinerii? Sau mai bine zis: de ce preferă Internetul în locul unei lecturi mult mai profunde? Important este să găsim soluţii la aceste probleme. Şi soluţia o pot oferi bibliotecarii, dar împreună şi cu cadrele didactice pentru că lectura să devină o constantă a tinerei generaţii.
Din această cauză bibliotecile tradiţionale nu vor dispărea niciodată pentru că se vor găsi întotdeauna persoane care să prefere actul lecturii ca pe un act personal şi personalizat. O carte în format tradiţional te atrage într-un fel aparte, te face să patrunzi în interiorul acţiunii sau povestirii, în timp ce un dispozitiv destinat citirii unei cărţi electronice nu are această capacitate.
De aceea trebuie găsit un echilibru între ceea ce ne oferă Internetul şi ceea ce ne oferă Biblioteca, fără a înclina balanţa spre un mediu sau altul de informare, cele două neexcluzându-se, ba din contră, completându-se reciproc.

Agnes Terezia Erich