Ieri a fost organizată, în Piața Victoriei din București, o manifestare publică a asociațiilor de părinți implicați în semnarea unui memoriu adresat factorilor decizionali din învățământ.
Părinți, semnatari ai memoriului, și-au susținut punctele de vedere prin luări de cuvânt.
Mirela Neatu-organizator:
„Eu am decis să ies din spatele postărilor incisive de pe facebook prin care îmi exprim îngrijorarea privind nebuloasa în care ne aflăm privind deschiderea școlilor și să iau atitudine.
Am înțeles de mult timp că strigătul surd nu are nici măcar ecou, darămite impact real. Este timpul ca generația noastră, cum ne place nouă să ne intitulăm sugestiv, „cu cheia de gât” să schimbe lucruri.
Timpurile ne cer implicare și responsabilitate pentru respectarea drepturilor constituționale ale copiilor noștri.
Suntem astăzi aici pentru a cere factorilor decizionali respectarea dreptului la educație și nelezarea integrității psihice a elevilor prin regulile și măsurile impuse în școli.
Atât timp cât acestor ghiduri pline de scenarii probabile nu le-ați atașat și un studiu de impact din punct de vedere emoțional, considerăm că îi tratați ca pe numere din catalog, nu ca pe niște suflete, evident. Vrem ca viitorul nostru să se dezvolte armonios, vrem ca să se bucure de miracolul copilăriei și de școală la modul în care am făcut-o și noi, nu supuși unor traume, angoase și frici cu efecte iremediabile în timp.
Semnăm astăzi, acești părinți curajoși, liberi și asumați un memoriu prin care vă atragem atenția că pe umerii voștri atârnă o mare responsabilitate privind destine de care trebuie să fiți conștienți, măcar acum, în ultimul ceas.”
Mirela Neatu – „Luptăm cu inima pentru copii!”