You are currently viewing Jandarmii dâmbovițeni au continuat verificările privind respectarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2

Jandarmii dâmbovițeni au continuat verificările privind respectarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2

Întrucât numărul de cazuri nou confirmate este în continuă creştere, pentru prevenirea şi combaterea infectării cu noul coronavirus, jandarmii dâmbovițeni au executat zilnic misiuni de verificare a respectării măsurilor impuse de autorităţi.
În perioada 02 – 08 noiembrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, alături de polițiști și angajați ai ISU Dâmbovița au fost desfăşurate acţiuni de verificare în zone aglomerate, pieţe, târguri şi parcuri dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
Au fost aplicate 129 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 78 de avertismente scrise și 51 de amenzi în valoare totală de 15.100 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii nr. 55/2020, respectiv nepurtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura. Jandarmeria recomandă cetăţenilor să poarte masca de protecţie în toate spaţiile publice închise și deschise din județul Dâmbovița.
Totodată, în comuna Moțăieni (satele Moțăieni și Cucuteni), Jandarmeriei Dâmbovița îi revine, cu data de 08.11.2020, ora 05.00, pentru o perioadă de 14 zile, misiunea de coordonare a forțelor de ordine (jandarmerie și poliție) pentru asigurarea ordinii publice și a respectării măsurilor impuse de carantina zonală. Pentru aceasta, au fost mobilizate efective de jandarmi și polițiști cu misiunea de a realiza filtre la intrarea și ieșirea din zona de carantină, de a constitui patrule auto și pedestre în vederea menținerii unui climat de ordine publică și de a preveni orice incident. De asemenea, pentru o dimensionare eficientă a dispozitivelor, în sprijinul jandarmilor și polițiștilor dâmbovițeni participă și efective ale Grupării de Jandarmi Mobile “Matei Basarab” Ploiești.
Acţiunile informativ-preventive vor fi intensificate în perioada următoare, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor de prevenire a infectării cu virusul SARS-CoV-2. Scopul acestor acțiuni informativ-preventive nu este neapărat acela de a aplica sancţiuni, ci de a explica oamenilor necesitatea respectării tuturor normelor de protecţie sanitară, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor.
Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă reamintim faptul că este important să purtați masca de protecție, să respectați măsurile de distanțare fizică, izolare și carantină adoptate de autorități.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul IJJ DAMBOVITA