„Zilele Bibliotecii Județene Dâmbovița! La mulți ani dragi colegi! Chiar dacă vremurile ne sunt potrivnice, am găsit modalități noi de a ne face simțită prezența în comunitate, și nu numai. Nu capitulăm în fața pandemiei și vom căuta să fim aproape unii de alții, să împărtășim idei și acțiuni, să supraviețuim acestui context neprielnic. Astăzi au avut loc primele evenimente desfășurate în cadrul acestei acțiuni (on line) la care au participat, pe lângă colegii din cadrul bibliotecii și din teritoriu, o serie de personalități ale domeniului biblioteconomic național care au adus plus valoare întâlnirii noastre. Continuăm și în zilele următoare cu alte acțiuni: Cafeneaua ANBPR, Ora de povești, Europa din satul meu, Biblioteca altfel, vernisarea de expoziții, Seara de carte etc. Toate în on line!
SUS INIMA! VOM RĂZBATE!”
Erich Agnes