Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul. Legea a fost votată cu : 215 voturi pentru, 3 voturi împotrivă, 45 de abțineri.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea posibilităţii, pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în cadrul autorităţilor si instituţiilor publice centrale şi locale, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, de a opta între continuarea activităţii până la împlinirea vârstei de 70 de ani, cu acordul angajatorului, şi încetarea raportului de muncă sau a raportului de serviciu.
Comisiile parlamentare au introdus amendamente prin care se face și excepție de la această regulă. Astfel, demnitarii au voie să cumuleze pensia cu salariul, precum și cei de la BNR, ASF, ANCOM, ANRE, profesorii, cei angajați cu ora să aibă grijă de bătrâni, copiii care au pensii de urmaş, medicii si asistenții, preoţii și artiștii, membrii Academiei Române.
Proiectul prevede că persoanele care lucrează în instituţii publice de stat, companii, regii autonome pot continua serviciul după ce implinesc vârsta de pensionare. Menţinerea în activitate se face cu acordul anual al angajatorului.
Salariatul poate fi menţinut în activitate maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu acordul anual al angajatorului.
Sunt câteva categorii care îţi vor putea prelungi activitatea şi după 70 de ani, şi anume medicii, farmaciştii, asistenţii medicali, moaşele, judecătorii, procurorii magistraţi, după ce dau examen.