You are currently viewing DRAGODANA:  ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR PLIN DE EMOȚII

DRAGODANA: ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR PLIN DE EMOȚII

Prima zi de școală a început astăzi într-o atmosferă de sărbătoare pentru elevii, profesorii și părinții din comuna Dragodana.

Primarul comunei, Gheorghe Sandu, a participat la festivitatea de deschidere a anului școlar, urând-le elevilor comunei mult succes in noul an școlar:
„Am participat, în această dimineață, cu multă bucurie, dar și cu nostalgia anilor de școală, la festivitățile de deschidere a anului de învățământ, momente în care elevii, părinții și cadrele didactice au trăit, din plin, emoția revederii, dar și încrederea că munca lor susținută va fi încununată de succes. A fost o adevărată sărbătoare la care am simțit că a luat parte întreaga comunitate, o zi a încrederii care va lăsa locul strădaniei și dorinței de a atinge performanța. Ziua de astăzi a însemnat un periplu la unitățile de învățământ din comuna Dragodana, unde, pe lângă preșcolari, elevi și cadre didactice, au fost prezenți numeroși părinți. Și anul acesta au fost alături de școală, preoții din localitate, care au oficiat o slujbă religioasă și au rostit un cuvânt de învățătură.

Grădinița Burduca, Grădinița Dragodana, Școala Gimnazială Dragodana, Grădinița Picior de Munte, Școala Gimnazială Picior de Munte și Grădinița cu program prelungit Păunei au fost reperele de suflet ale zilei de astăzi. Fără îndoială, emoțiile, gândurile și imaginile acestei zile vor deveni peste ani, pentru elevi, dar și pentru părinți și profesori, frumoase amintiri.

Le urez, încă o dată, preșcolarilor să pășească, încrezători, pe drumul cunoașterii! Elevilor le doresc să continue să muncească pentru a obține rezultate foarte bune la învățătură, iar părinților le doresc multă, multă sănătate! Transmit un gând aparte cadrelor didactice din comuna Dragodana! Dascălilor din grădinițele și școlile noastre le urez să aibă multă putere de muncă pentru a-și continua nobila misiunea de educare și formare a copiilor.
Îi asigur pe toți de sprijinul meu! Voi continua să fiu alături de școală, fiindcă aici se formează oamenii pregătiți ai zilei de mâine, care vor contribui la dezvoltarea comunei noastre.
Mult succes, tuturor, în noul an școlar!”

Primarul i-a asigurat pe cei prezenți de tot sprijinul pentru ca actul de învățământ să se desfășoare în cele mai bune condiții.