36 de elevi din Dragodana, au participat la etapele județene și naționale ale concursurilor școlare, unde au obținut rezultate extraordinare.
Acestia, alături de cadrele didactice care i-au pregătit, au fost premiati de catre edilul comunei Dragodana, Gheorghe Sandu, primarul comunei.
Astazi, noi, la Primăria Dragodana, am premiat performanța. Este vorba despre cei 36 de elevi ai școlilor comunei Dragodana, care au participat la olimpiadele județene, respectiv naționale. Pentru toți elevii care au participat la aceste olimpiade am acordat premii în valoare de 300 de lei, pentru cei care au obținut mențiune – 400 de lei, locul al III-lea – 500 de lei, locul al II-lea – 600 de lei și locul I – 700 de lei.
Elevii nu puteau realiza această performanță fără ajutorul, sprijinul și munca suplimentară a cadrelor didactice. Două doamne profesor care le-au pregătit pe cele două fete care au mers la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română au primit câte 1000 de lei, iar celelalte trei doamne profesor au primit câte 800 de lei. Nu este pentru prima dată când noi premiem performanța. Îmi doresc, dragi copii, ca la anul să fiți mai mulți. Îmi doresc ca voi, cei care astăzi ați fost premiați, să fiți o sursă de inspirație pentru colegii voștri. Mult succes. Primăria este alături de voi.
Tot astăzi, mi-am onorat și pariul făcut cu elevii clasei a VIII-a, cei care au susținut Evaluarea Națională. Daria Matei este câștigătoarea, este eleva care a obținut cea mai mare notă la Evaluarea Națională, motiv pentru care a primit premiul cel mare în valoare de 1.500 de lei. Felicitări, Daria.”, a precizat primarul Gheorghe Sandu.
