You are currently viewing RAZVAD: A fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea tramei stradale a DN72

RAZVAD: A fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea tramei stradale a DN72

Primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru , anunță semnarea proiectului privind modernizarea tramei stradale a principalei artere care străbate comuna, DN72.
Proiectul va primi finanțare prin Programul Național „Anghel Saligny” în valoare de 10.666.241 lei.
„Altă veste bună pentru cetățenii comunei Răzvad și anume semnarea contractului de finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru modernizarea tramei stradale, respectiv trotuare, șanțuri, pistă pentru biciclete și podețe pentru acces în gospodării, de-a lungul DN 72 (Str Principală, de pe Aleea Manăstirii către Răzvadul de Jos)!
Menționăm că valoarea acestui proiect este de 10.666.241 lei fără T.V.A!”, precizează primarul Emanuel Spătaru.