Edilul comunei, Emanuel Spătaru, dă asigurări că momentul când va fi dată în folosință Școala din Răzvad se apropie cu pasi repezi, astfel că noua Școala de la Răzvad va fi finalizată în primăvara anului 2023.
Renovarea unității școlare o va transforma în o clădire modernă, care le va asigura elevilor și cadrelor didactice tot confortul.
” Pentru că și vremea ține cu noi, la reabilitarea Școlii Generale Răzvad se muncește într-un ritm ridicat, și am reușit să recuperam destul de mult.
Pot spune, că și această unitate școlară, va fi o bijuterie, la fel ca toate celelalte pe care le avem. Copiii noștri merită, și vor beneficia de cele mai bune condiții . Investim în Educației.” a spus primarul Emanuel Spătaru.
Proiectul – REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE, DOTARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ RĂZVAD, este finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10, Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de investiții 10.1, Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare.
Valoarea totală a proiectului este de 8.180.380,60 lei și prevede reabilitarea și modernizarea întregii clădiri la standarde europene, va fi și o sală de festivități, dotările sălilor de clasă și laboratorelor vor fi de ultimă generație și nu în ultimul rând, la exterior, unitatea școlară va beneficia de un teren de sport multifuncțional ultramodern.