You are currently viewing ASF: Proiectul pentru plafonarea prețurilor RCA a fost aprobat

ASF: Proiectul pentru plafonarea prețurilor RCA a fost aprobat

  • Post category:ASF

Președintele ASF, Nicu Marcu, a confirmat că a transmis Ministerului de Finanțe o propunere de Hotărâre de Guvern referitoare la limitarea tarifelor RCA la nivelul tarifelor de referință.
“În urma analizelor realizate cu privire la evoluția pieței RCA și la impactul unor tendințe speculative asupra consumatorilor, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis să înainteze Ministerului de Finanțe o propunere de Hotărâre de Guvern referitoare la limitarea tarifelor RCA la nivelul tarifelor de referință.
Pentru protejarea consumatorilor și pentru stabilitatea piețelor pe care le supraveghează, Autoritatea face uz de toate resursele legislative și de reglementare de care poate dispune, împreună cu Guvernul României și cu alte autorități ale statului. Credem că Guvernul va lua în calcul cât de curând propunerea înaintată, tocmai în scopul protejării populației în fața tendințelor inflaționiste sau speculative”, a declarat Nicu Marcu, președintele ASF.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că s-a decis plafonarea pentru 6 luni a prețurilor RCA, prețurile ar urma să fie plafonate la tarifele de referință comunicate de ASF. Acela va fi tariful maximal, și în funcție de clasa de bonus, prețul RCA va scădea.
„Având în vedere situația dificilă cu care se confruntă milioane de persoane fizice si juridice, din cauza creșterii foarte ridicate a prețurilor la polițele de raspundere civilă auto, am decis, împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară și în urma dialogului cu transportatorii și Consiliul Concurenței, promovarea unei hotărâri de guvern pentru stabilirea de tarife de primă maxime, plafonate pentru o perioadă de 6 luni, potrivit art. 4 alin. 3 din Legea Concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completarile ulterioare. Astfel efectele se vor reflecta rapid în piața de asigurări RCA și vor conduce la un nivel sporit de suportabilitate din partea asiguraților.”, a anunțat ministrul Finanțelor.