You are currently viewing CJ DAMBOVITA: A fost semnat contractul pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în Dragomirești, Mănești și Tătărani

CJ DAMBOVITA: A fost semnat contractul pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în Dragomirești, Mănești și Tătărani

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, anunță că a fost semnat contractul pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în Dragomirești, Mănești și Tătărani, ce face parte din cel mai mare proiect cu fonduri europene din Dâmbovița, „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată”.
Proiectul are o valoare de aproape 450 de milioane de euro, iar de lucrările finanțate rin acest proiect vor beneficia cetățenii din 52 de localități dâmbovițene.
„În valoare de 30 de milioane 200 de mii de Euro (cu TVA), acesta are ca obiect înființarea a 100 de km rețele de canalizare, racordarea a 5.228 de gospodării la rețeaua de canalizare, înființarea a 50 de stații de pompare a apei uzate, reabilitarea a 13 km de rețea de distribuție apă potabilă, branșarea a 533 de gospodării la rețeaua de apă potabilă.

Așadar, în fiecare localitate se are în vedere:
Dragomirești

– înființarea a 57,1 km de rețea de apă uzată;
– 3.166 racorduri la rețeaua de apă uzată;
– 28 stații de pompare a apei uzate;
– conducte de refulare.

Mănești

– înființarea a 1,65 km rețea de apă uzată;
– 146 de racorduri la rețeaua de apă uzată;
– 3 stații de pompare a apei uzate;
– conducte refulare.

Tătărani

– înființarea a 15,4 km de rețea de apă uzată de canalizare;
– 841 de racorduri la rețeaua de apă uzată;
– 14 stații de pompare a apei uzate;
– conducte refulare.

Tătărani, sat Gheboieni

– înființarea a 27,1 km de rețelea de apă uzată;
– 1.075 de racorduri la rețeaua de apă uzată;
– 5 stații de pompare a apei uzate;
– conducte refulare;
– reabilitarea a 13 km de rețea de distribuție apă potabilă;
– 553 de branșamente la rețeaua de apă potabilă.

Din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții Companiei de apă Târgoviște Dâmbovița, lucrările vor începe în primăvara anului viitor”, a anunțat Corneliu Ștefan.