You are currently viewing CJ DÂMBOVIȚA: LA ȘELARU AU FOST INAUGURATE DOUĂ OBIECTIVE REALIZATE PRIN PJDL

CJ DÂMBOVIȚA: LA ȘELARU AU FOST INAUGURATE DOUĂ OBIECTIVE REALIZATE PRIN PJDL

la Șelaru au fost inaugurate două noi obiective realizate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală.
Este vobra despre un teren de sport și un loc de joacă pentru copii. La eveniment au participat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia, prefectul județului Dâmbovița, Ionuț Săvoiu, secretar de stat, primari din zonă și Alexandru Iorga, candidatul PSD pentru funcția de primar al orașului Găești, locuitorii din Șelaru și conducerea primăriei.

“Astăzi, la Șelaru, am inaugurat, alături de colegi și prieteni, două investiții realizate prin Programul Județean de Dezvoltare Locală: locul de joacă din satul Șelaru și terenul sportiv multifuncțional din satul Fierbinți.
Ambele proiecte, cu o valoare de aproximativ 700.000 de lei, au beneficiat de sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dâmboviţa în valoare de 300.000 de lei.
Totodată, am vizitat și lucrările pe care administrația locală le desfășoară la grădinița din satul Glogoveanu. Finanțarea este asigurată în acest caz de Administrația Fondului pentru Mediu și are o valoare de 2.700.000 de lei.
Pe de altă parte, pe drumul județean DJ503, se amenajează șanțurile și podețele de acces.
De asemenea, se lucrează și în comuna Vișina. Prin Programul Național “Anghel Saligny”, în satele Broșteni și Izvoru, se amenajează rețeaua de apă uzată. Valoarea acestui proiect, prin care se vor mai executa lucrări și în satul Vișina, este de aproximativ 2.000.000 de euro.
Se lucrează în județul Dâmbovița, iar investițiile tuturor administrațiilor locale sunt importante!
Datorită lor, județul nostru se schimbă, și se schimbă în bine!” a declarat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.