Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, anunță că se lucrează în ritm alert pe DJ 712 Târgoviște – Șotânga – Vulcana Pandele – Brănești – Pucioasa, Lotul 1, o investiție de aproximativ 101.000.000 lei.
Acest tronson face parte din proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean DJ 712 (Pucioasa – Brănești – Vulcana – Pandele – Șotânga – Târgoviște), DJ 720 C (Gura Ocniței – Ocnița) și DJ 720A (Gura Ocniței – Adânca – Bucșani – Mărcești – Finta – Postârnacu – DN 1A)”.
„La finalul lucrărilor vom avea:
– două straturi de asfalt pe 15,77 km de drum;
– 26.000 mp de trotuare;
– 18 km de șanțuri din beton;
– 1,5 km rigole de acostament;
– 8,7 km rigole carosabile acoperite;
– 2.000 de accese la proprietăți;
– un pod nou în Șotânga;
– alte două poduri reabilitate pe traseu;
– 36 de stații de autobuz amenajate.
O infrastructură rutieră modernă asigură creșterea calității vieții dâmbovițenilor, dezvoltarea economică și atragerea de noi investitori în județ!”, subliniază președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan .