You are currently viewing CORNELIU ȘTEFAN: „Europa trebuie să rămână aproape de administrațiile locale”

CORNELIU ȘTEFAN: „Europa trebuie să rămână aproape de administrațiile locale”

Președintele Consiliul Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat participarea, alături de primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, la dezbaterile organizate în această săptămână la Parlamentul European, având ca temă principală viitorul exercițiu financiar european 2028–2034.

În cadrul întâlnirilor desfășurate la Bruxelles, cei doi reprezentanți ai administrației dâmbovițene au susținut necesitatea ca viitoarele finanțări europene să fie construite pornind de la realitățile din teritoriu și de la nevoile concrete ale comunităților locale.

„Viitoarele finanțări trebuie să plece de la investițiile care nu mai pot fi amânate și de la dezvoltarea economică a fiecărei regiuni”, a transmis Corneliu Ștefan, subliniind că administrațiile locale au nevoie de sprijin constant pentru continuarea proiectelor majore de infrastructură și modernizare.

Totodată, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a evidențiat rolul esențial al fondurilor europene nerambursabile atât pentru sectorul public, cât și pentru mediul privat. Potrivit acestuia, accesul la finanțare europeană contribuie direct la atragerea investițiilor și la generarea unor efecte economice concrete în comunități.

Un punct important al intervenției sale a fost performanța județului Dâmbovița în absorbția fondurilor europene. Corneliu Ștefan a precizat că județul ocupă primul loc în actualul exercițiu financiar la nivelul Regiunea Sud-Muntenia în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, obiectivul administrației fiind menținerea aceluiași ritm de dezvoltare și în perioada următoare.

„Europa trebuie să rămână aproape de administrațiile locale, pentru că acolo se vede cel mai clar dacă o politică publică funcționează: în drumuri, școli, spitale, servicii publice și oportunități pentru oameni”, a mai transmis președintele CJ Dâmbovița.

Mesajul transmis la Bruxelles vine într-un moment important pentru definirea priorităților financiare europene pentru perioada 2028–2034, administrațiile locale din România insistând asupra necesității continuării investițiilor în infrastructură, sănătate, educație și dezvoltare regională.