Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care împreună cu deputatul Radu Popa au fost foarte aproape de a deveni victime ale exploziilor de la Crevedia, a transmis un mesaj de sprijin pentru de locuitorii localității și mulțumește tuturor forțelor ce au intervenit la dezastru.
“Sunt profund îndurerat de ceea ce s-a întâmplat la Crevedia! Este greu de descris prin ceea ce au trecut și trec oamenii de acolo.
Vreau să transmit condoleanțe familiilor celor care au decedat în tragedia produsă la Crevedia!
Îmi doresc, ne dorim, ca toți cei răniți să se recupereze cât mai repede.
Le mulțumesc pompierilor, cadrelor medicale, ambulanțierilor, oamenilor de ordine, tuturor celor care, în seara asta, au intervenit, riscându-și viața, pentru ca efectele acestei nenorociri să fie cât mai mici.
Cine a greșit trebuie să plătească, deși nicio viață pierdută sau traumele suferite de oamenii de aici nu pot fi echivalate.
Cer ca organele competente să clarifice cu celeritate ceea ce s-a întâmplat la Crevedia!
Vinovații trebuie să plătească!” a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița