Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște organizează o nouă sesiune a Examenului de Admitere, în următorul an universitar, pentru studii universitare de Licență, pentru completarea locurilor nedistribuite după prima sesiune de admitere, după următorul calendar:
• 2-14 septembrie – înscrierea online (https://admitere.valahia.ro/);
• 15 septembrie – Examenul psihologic, verificarea aptitudinilor muzicale, proba scrisă la disciplina Teologie dogmatică ortodoxă și afișarea rezultatelor;
• 17-21 septembrie – încheierea contractelor pentru candidații declarați admiși.

Precizăm că Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște își continuă înscrierile pentru Examenul de Admitere, în următorul an universitar, pentru studii universitare de Master, după următorul calendar:
• 13 iulie – 16 septembrie – înscrierea online (https://admitere.valahia.ro/);
• 17 septembrie – susținerea probelor eliminatorii și/sau probelor de concurs și afișarea rezultatelor;
• 18-24 septembrie – încheierea contractelor pentru candidații declarați admiși.
Pentru obținerea binecuvântării Chiriarhului, candidații se vor prezenta la sediul Arhiepiscopiei Târgoviștei (Municipiul Târgoviște, str. Mihai Bravu, nr. 11), cu cerere scrisă și copii ale documentelor dosarului de înscriere.
Informații privind programele de studii și calendarul complet al examenelor de admitere pot fi consultate pe site-ul Facultății de Teologie Ortodoxă și Științele Educației, la pagina web: https://ftose.valahia.ro/, secțiunea ADMITERE/TEOLOGIE.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI





