Târgoviște, oraș bătrân,

Când te privesc din vechiul turn

Și îți văd fața-ntinerită,

Mă simt îmbătrânită.

Te-am cunoscut, acum mulți ani,

Plimbându-mă pe sub castani

Pe bulevardul larg deschis,

Dar parcă-a fost un vis…

Și mă revăd, așa-ntr-o doară,

Pe-o bancă-n parcul de la gară,

În uniformă de liceu,

Dar…nu mă recunosc nici eu!

Cu părul strâns bine-n codițe,

Ca alte sute de fetițe,

Și mapa plină de caiete,

La fel ca alte fete…

Era în toamnă, la-nceput,

Atunci când noi ne-am cunoscut:

Tu fostă mare capitală,

Eu, fată de la țară…

Priveam cum trec perechi, perechi,

Îmbrățișați, pe Centrul Vechi,

Îndrăgostiți la ceas de seară

Și parcă îi văd iară…

La „Hanul Galben”, la terasă,

Nu era zi ca să nu iasă,

La câte-o bere și un mic

De la nepot, pân` la bunic.

Cânta-n surdină o vioară,

Iar eu, ca fată de la țară,

Treceam sfioasă printre ei,

Cu alți colegi de-ai mei.

Mergeam ades`, la „Popular”

Unde rula un film banal,

Stând câteodată în picioare,

Dar fără remușcare…

La „Crizantema”, peste stradã,

Sta în vitrinã, la paradă,

O prăjitură mov-deschis,

Sofisticată, cu dichis.

Veneam adesea la Ruine

Și-o amintire-acum îmi vine,

Când prima oară am urcat

În turnul tău înalt…

Cu ochii zarea am cuprins,

Dar parcă totu-a fost un vis.

Un vis frumos, fără sfârșit,

Târgoviște, oraș iubit!

Azi te revăd total schimbat,

Oraș modern, emancipat

Și ne plimbăm sub clar de lună,

Tu tânăr, eu bătrână…

E toamnã iarăși și-n cetate,

Romanța, cea fără de moarte,

Îți cântă, pentru-a câta oară,

Îți cântă, ea și o vioară?

Flori Bungete