Da! România este bolnavă.
Timp de 30 de ani nimeni nu a reuşit să-i pună un diagnostic corect astfel încât boala a evoluat, lent dar sigur, spre metastază.
A intrat pe mâna multor medici, unii au fost de părer.e că trebuie o intervenţie chirurgicală, alţii au crezut de cuviinţă să o trateze cu indiferenţă, pe principiul că lucrurile se rezolvă cumva.
Au apărut şi sindicatele, aceşti aparţinători care mimează grija faţă de sănătatea muribundului numit Romania cu gândul la averea care va rămâne în urma sa.
Timp de 30 de ani, am primit de mai multe ori tratamente de la specialişti din străinătate. Nu le-am luat, preferând să ne lecuim singuri, după cum ne-a învăţat vreo babă din marginea satului.
Am ajuns inevitabil pe masa de operaţie. Tumoarea trebuia extirpată chiar dacă intervenţia este extrem de dureroasă şi poate medicul nu era chiar cel mai nimerit. Nu mai puteam să ne permitem nici un minut de întârziere, nu mai avem timp să chemăm medici noi pentru că, şi dacă nu vrem să recunoaştem, am fost în al doisprezecelea ceas. Intervenţia ori o făcem ori nu mai avem pentru ce să o facem. Am sărit de pe masa de operaţie şi am dat fuga din nou la baba din capătul satului.
Avem senzaţia că, atâta timp cât mai respirăm, suntem sănătoşi.
În realitate… murim!
Culmea este că, la căpătâiul muribundului care abia mai poate să-şi tragă sufletul, apar acum toţi medicii care au ezitat în cei 30 de ani să taie. Apar aceia care prin diverse tratamente uşoare nu au făcut altceva decât să agraveze boala pacientului, mulgându-l în acelaşi timp de ciubucuri grase.
Apar la căpătâiul muribundului şi aparţinătorii. Sindicatele, aceleaşi care au strigat ca din gură de şarpe ori de câte ori vreun medic mai curajos a încercat o măsură radicală. Toţi îşi dau acum cu părerea. Toţi au soluţii de resuscitare.
Cei care 30 de ani nu au găsit nici un leac bolii care macină România sunt acum cei mai buni diagnosticieni şi singurii care pretind că pot să aplice tratamentul corect.
Este însă prea târziu.
Nici timpul, nici oamenii nu mai au răbdare, iar minciuna în care am trăit timp de 30 de ani nu se mai poate perpetua. Pentru că asta este principala boală de care suferă pacientul numit România: Minciuna!
Ne minţim că totul e bine, ne minţim că avem resurse, că suntem deştepţi, că o să găsim soluţii la probleme. Ne minţim că suntem cei mai viteji, mai bogaţi, mai frumoşi.
În realitate suntem la coada Lumii civilizate.
În realitate, industria noastră este falimentară.
În realitate, nici ce să fure nu mai au în ţara asta, pentru că tot ce a fost de furat s-a furat.
Ce ne mai rămâne de făcut?
Să ne urcăm din nou pe masa de operaţie! Să luăm tratamentul primit din lumea civilizată.
Să-i ascultăm pe cei care se pricep la economie şi democraţie.
Să sancţionăm minciuna şi impostura.
Să punem valorile pe o scară şi să le respectăm.
După aceea lăsaţi chirurgul, chiar dacă nu e cel mai bun, să taie!
Avem nevoie de această intervenţie pentru a ne face sănătoşi.
Şi apoi… Poate o să învăţăm ceva din asta.
Sau poate că nu.
Traim intr-o lume imperfecta, dar din pacate e singura pe care o avem!

Sebastian Popescu