You are currently viewing ECONOMIC: România va avea gaze suficiente la iarnă
Gaze

ECONOMIC: România va avea gaze suficiente la iarnă

  • Post category:Economic

Ion Sterian, directorul general al Transgaz, anunță că România este în negocieri avansate pentru a importa gaze din Azerbaidjan, Egipt şi Emiratele Arabe și nu va exista riscul ca la iarnă să rămână fără gaze sau să-l raționalizeze pentru consumul populației.
„Împreună cu Guvernul, cu Ministerul Energiei, suntem în discuţii avansate cu Azerbaidjanul pentru importul de gaze, cu Emiratele Arabe Unite, cu compania de stat din Egipt pentru LNG, am operaţionalizat conducta de tranzit pe reverse flow (ambele sensuri – n.r.), astfel încât putem primi inclusiv gaze de la terminalele turceşti, de la Marea Mediterană şi din Marea Marmara.:
Ion Sterian a anunțat peste 3 milioane de metri cubi de gaze pe zi vor intra din zacamintele offshore:”Din zăcămintele Ana şi Doina intră în sistemul naţional 3 milioane de metri cubi de gaze pe zi, cantitate care a fost prognozată cu mai mulţi ani în urmă. Gazele sunt de foarte bună calitate, cu un conţinut de metan de peste 90%. Ne vor ajuta să reducem dependenţa de gazele de import.
Zilnic se înmagazinează 10-12 milioane de metri cubi. astăzi avem 1,2 miliarde de metri cubi în depozite. Producția internă este de 23,8 milioane de metri cubi de gaze pe zi inclusiv datorită Romgaz, care a început să pună în producţie sonde din zăcământul Caragele şi până la finalul anului producţia Romgaz va creşte, nu ne mai confruntăm cu un declin anual de 2-3%. La OMV Petrom, la fel, s-a stabilizat producţia prin măsurile pe care le-au luat”, a spus Sterian Ion.