You are currently viewing GUVERN :”Nu vor fi luate măsuri stupide”

GUVERN :”Nu vor fi luate măsuri stupide”

  • Post category:GUVERN

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că nu se recomandă organizarea unor evenimente cu număr mare de persoane, dar dacă totuși vor exista, trebuie purtată obligatoriu mască de protecție.
„Dacă oamenii vor să facă petreceri în stradă, ceea ce este firesc pentru această perioadă, rugămintea este să înţeleagă, chiar dacă incidenţa este mică sau va fi mică, în perioada sărbătorilor de iarnă, utilizarea corectă a măştii, în spaţii aglomerate, inclusiv în timpul acestor petreceri, este absolut obligatorie.
Vom avea o presiune suplimentară din cauza acestei tulpini noi, Omicron, şi cred că fiecare are responsabilitatea de a se proteja nu numai personal, dar şi pe cei cu care venim în contact. (…)
Nu recomandăm să fie evenimente cu număr mare de persoane şi aglomeraţii. Nu putem discuta de petreceri, dar dacă acest lucru se întâmplă şi cadrul legal va permite acest lucru, trebuie desfăşurate în condiţii de siguranţă.
Populaţia nu trebuie să creadă că o incidenţă scăzută reprezintă un element de nerespectare a unor reguli, ci dimpotrivă, înseamnă un element de păstrare a incidenţei scăzute şi de păstrare a vieţii cât mai aproape de normalitate”, a declarat ministrul Sănătății.
În privința restricțiilor de a ieși pe stradă, la 12 noaptea, de Revelion, pentru a sărbători trecerea dintre ani, Rafila a explicat: „Discutăm acest lucru, dar nu vor fi luate măsuri stupide care să facă imposibilă întoarcerea în timp util la domiciliu (…) fiți convinși că nu vor fi luate măsuri care să nu poată fi respectate”, a adăugat el.
Măsurile pentru sărbători vor fi decise săptămâna aceasta.