You are currently viewing MINISTERUL ENERGIEI: A început exploatarea gazelor din Marea Neagră

MINISTERUL ENERGIEI: A început exploatarea gazelor din Marea Neagră

  • Post category:GUVERN

Ministrul Energiei, Virgil Popescu a anunțat că exploatarea gazelor din Marea Neagră a început, iar România va avea iarna viitoare gaze şi din alte surse, inclusiv din Marea Neagră.
Conform acestuia, din acest an România va avea un miliard de metri cubi de gaze în plus.
„România va avea gaze şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră. Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas. Se fac deja teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul naţional de transport”, a spus Virgil Popescu.
” Cei de la Romgaz vor finaliza în cel mai scurt timp preluarea perimetrului Neptun Deep, de la cei de la Exxon. Prin această tranzacţie, cei de la Romgaz preiau şi tehnologia şi contractele aferente pentru începerea lucrărilor, ca în 2026 să avem deja gaze naturale, pentru a fi folosite cât mai mult în România”, adăugat ministrul Energiei.