Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmbovița organizează, vineri, 3 aprilie, în intervalul orar 12.00 – 14.-00, un eveniment dedicat tuturor celor care doresc să ne cunoască.
Am pregătit un program special, standuri de prezentare cu materiale și mijloace de protecție și intervenție, cu ținute militare și echipament specific stucturilor montane, cu tehnica auto din dotare, exerciții de dresaj canin, tehnici de autoapărare prezentate de elevii Clubului Sportiv Rizea Wushu, momente și activități menite să ofere vizitatorilor oportunitatea de a se familiariza cu specificul misiunilor noastre.
Pe timpul activităților, copiii vor avea ocazia să vadă şi să fotografieze tehnica şi mijloacele de intervenţie.
De asemenea, elevii de liceu interesaţi să urmeze o carieră militară, vor fi informaţi cu privire la condiţiile şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a accede într-o instituţie militară de învăţământ a Ministerului Afacerilor Interne.
Așadar, vă așteptăm vineri, 3 aprilie 2026, în intervalul orar 12:00-14:00, în parcarea de la Dâmbovița Mall, pentru a sărbători împreună Ziua Jandarmeriei Române!
Informare, Relații Publice şi cu Publicul




