You are currently viewing MINISTERUL MEDIULUI: Subvenții de 70% din prețul unei sobe eficiente energetic, în limita a 10.000 de lei, in programul ” Rabla pentru sobe”
Firewood stack in front of stove.

MINISTERUL MEDIULUI: Subvenții de 70% din prețul unei sobe eficiente energetic, în limita a 10.000 de lei, in programul ” Rabla pentru sobe”

  • Post category:MEDIU

Programul „Rabla pentru sobe” are un buget de 500 de milioane de lei, iar statul va finanţa 70% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficiente energetic, dar nu mai mult de 10.000 de lei, anunţă Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Majoritatea locuinţelor care se încălzesc cu lemn de foc sunt și slab izolate din punct de vedere energetic, iar sobele folosite pentru a încălzi aceste locuinţe în mediul rural au un randament de cel mult 20-25%.
„Și din acest motiv am pregătit un program pilot în premieră în România, finanţat prin Administraţia Fondului pentru Mediu, respectiv 500 de milioane de lei, să finanţăm localităţile din cele 27 de judeţe ale României din zona montană”, a spus Mircea Fechet.
După discuțiile cu specialiștii de la Administrația Fondului de Mediu, a rezultata că finanțarea programului va începe în următoarele săptămâni.
Programul va debuta cu un proiect pilot destinat locuitorilor din zonele montane, din 27 de judeţe, „unde au pornit deja sobele la acest moment” și „e nevoia cea mai mare”.
„Asta nu înseamnă că-i uităm pe ceilalţi locuitori din zonele mai joase. Nicidecum. Doar că fazăm acest program, mai ales că e un program foarte nou, e un program-pilot şi trebuie să ne asigurăm că el funcţionează aşa cum trebuie înainte de a-l extinde la nivel national”, a afirmat Fechet.
Sobele trebuie să fie la un standard european, numit Eco Design, ceea ce presupune un randament de cel puţin 80%, adică beneficiarii vor consuma o jumătate sau poate chiar o treime din cantitatea de lemn consumată în prezent pentru a încălzi aceeaşi suprafaţă.
Fechet a spus că se va asigura că cele 3,5 milioane de gospodării din România care se încălzesc cu lemn de foc vor avea acces la această resursă la un preţ competitiv prin Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.