Tratatul de Pace de la București, a fost semnat la Palatul Cotroceni la 24 aprilie/ 7 mai 1918, între România și Puterile Centrale. Documentul a fost elaborat în limbile română, germană, maghiară, bulgară și turcă.

Cu excepția variantei în limba turcă, care a fost scrisă de mână în lipsa unor caractere tipografice specifice, restul textului a fost tipărit pe coloane corespunzătoare fiecărei limbi, același format avându-l și Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk.
În contextul victoriei Revoluției bolșevice din 25 octombrie/ 7 noiembrie 1917, noua conducere din Rusia a încheiat armistițiu cu Puterile Centrale în decembrie 1917, urmat de Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk, din 18 februarie/ 3 martie 1918.
România, rămasă complet izolată pe frontul de est și confruntată cu dezordinea provocată de trupele ruse bolșevizate de pe frontul din Moldova, a fost nevoită să încheie un armistițiu, urmat de un acord preliminar de pace semnat în data de 20 februarie/ 5 martie 1918 la Buftea, de unde și numele generic de Pacea de la Buftea-București. Delegatul Guvernului României la Buftea a fost Constantin Argetoianu, ministrul justiției.
Tratatul de pace de la București a fost semnat din partea României de Alexandru Marghiloman, prim-ministru, Constantin C. Arion, ministru de externe, Mihail N. Burghele, ministru plenipotențiar, și Ion N. Papiniu, ministru plenipotențiar, alături de împuterniciții Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei și Turciei.
Condițiile de pace erau foarte grele, România pierzând controlul asupra Dobrogei, împărțită în două: Cadrilaterul şi sudul judeţului Constanţa revenind Bulgariei, iar restul un condominiu al Puterilor Centrale, al cărui statut urma ulterior să fie stabilit definitiv; frontiera cu Austro-Ungaria era deplasată astfel încât să dețină complet controlul trecătorilor din Carpaţi; România era obligată să accepte un control strict al Puterilor Centrale asupra resurselor naturale, economiei și transporturilor. Ca o compensație, pe parcursul negocierilor Puterile Centrale au declarat că nu se vor opune unirii Basarabiei cu România.
Antanta nu a fost de acord cu încheierea Păcii de la Bucureşti, deşi recunoştea situaţia grea a României. Tratatul a fost ratificat de Parlamentul României, dar nu a fost niciodată promulgat de Regele Ferdinand I, care avea credința schimbării situației militare pe frontul de vest, în urma intrării în război a Statelor Unite ale Americii. Dispozițiile tratatului urmau să intre în vigoare peste șase luni de la data semnării, dar când situația Puterilor Centrale a început să se deterioreze, guvernul Marghiloman a refuzat să le mai respecte, România intrând din nou în război, alături de corpul expediționar francez, condus de generalul Henri Berthelot.

Sursă: Arhiva Ministerului de Externe